Curier Județean

Un ONG din Cluj-Napoca cere în justiție suspendarea ordinului prin care a fost prelungită licenţa de exploatare a aurului de la Roșia Montană

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un ONG din Cluj-Napoca cere în justiție suspendarea ordinului prin care a fost prelungită licenţa de exploatare a aurului de la Roșia Montană

Organizațiile non-guvernamentale care se opun proiectului minier din Munții Apuseni au demarat acțiuni prin care vor să blocheze prelungirea licenței de exploatare pentru zona minieră de la Roșia Montană. Peste 23.000 de cetățeni români cer Guvernul României și ANRM, prin intermediul unei petiții online, ca această licență și blocajul impus de ea localității să nu fie prelungită.

„Licența pentru Roșia Montană a fost acordată, în 1999, companiei de stat Minvest, fără licitație. Un an mai târziu, a fost transferată, tot fără licitație, la compania privată Roșia Montană Gold Corporation (fosta Euro Gold Resources).

La fel s-a întâmplat și cu cea pentru Certej. Reînnoirea acestor licențe ar perpetua ilegalitățile, dar și agonia în care sunt ținute cele două sate, la mila companiilor miniere. Acordarea acestor licențe, în secret, acum mai bine de 25 de ani, a fost făcută în defavoarea statului român.

Drept dovadă stau încercările multiple de renegociere a redevențelor miniere din ultimii ani”, susține organizația Declic, cea care a inițiat petiția. Pe de altă parte, asociația „Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu”, care în trecut a obținut anularea altor autorizații emise pentru proiectul minier privat, a acționat în instanță ANRM și RMGC pentru suspendarea ordinului din 2019, prin care a fost prelungită licenţa de exploatare, respectiv a actului adiţional la licenţa de exploatare.

Citește și: Care este viitorul comunei Roșia Montană, după ce statul român a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Resources

Procesul a fost înregistrat în 19 aprilie 2024 la Curtea de Apel Cluj-Napoca și a avut ca termen de judecată data de 9 mai 2024, următorul termen fiind în 23 mai 2024.

RMGC și Gabriel Resources sunt, de asemenea, implicate în litigii cu instituții ale Statului Român. Cele două societăți au contestat rezoluția Oficiului Registrului Comerțului (ORC) de pe lângă Tribunalul Alba prin care a fost pus sechestru pe acțiunile deținute de Gabriel Resources la RMGC.

Decizia privind impunerea sechestrului, din 1 aprilie 2024, a fost luată la solicitarea reprezentanților ANAF, prin Administrația Finanțelor Publice Alba, în contul datoriei pe care Gabriel Resources o are față de Statul Român, reprezentând daunele acordate statului român în urma câștigării Arbitrajului ICSID desfășurat la Washington.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România” Mihaela Mih-Dehelean a participat, ieri, 21 martie 2026, la Gala Excelenței în Fitness – Performanțele anului 2025.  Sportiva a publicat un mesaj emoționant, pe o rețea de socializare, în care a vorbit despre anii de muncă, disciplina și […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Petrești, pe DN67C: Două autoturisme, implicate. Intervine de urgență un echipaj de prim-ajutor

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Petrești pe DN67C: Două autoturisme, implicate Un accident rutier a avut loc astăzi, 22 martie 2026, la Petrești, pe DN67C. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Citește și: ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Potrivit ISU […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai Bolgar Geza, producător de flori din Sâncrai, sat ce aparține municipiului Aiud, prezent la Plantfest Aiud, a vorbit despre cele mai potrivite plante pentru această perioadă, prețurile din acest an dar și […]

Citește mai mult