Un ofițer BCCO Alba Iulia învinge ANI în instanță pentru o „avere nejustificată” de peste 100.000 de lei
Un ofițer BCCO Alba Iulia învinge ANI în instanță pentru o „avere nejustificată” de peste 100.000 de lei
Un ofițer de la BCCO Alba Iulia a câștigat, la instanța de fond, procesul cu Agenția Națională de Integritate pe motiv de „avere nejustificată”. În acest caz a fost sesizată comisia de cercetare a averilor.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a susținut că ofițerul din cadrul BCCO Alba Iulia deține o avere nejustificată în valoare de peste 100.000 de lei. ANI a publicat raportul în iulie 2022, iar prima hotărâre în justiție a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia în 22 iunie 2023.
„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 111.593 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Decean Ciprian, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice”, se precizează în informarea din 28 iulie 2022.
Comisia de cercetare a averilor a efectuat verificări, dar nu ar fi descoperit diferențe care să susțină raportul ANI. Prin urmare, s-a ajuns în justiție, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre.
„Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Decean Ciprian și Ministerul Finanțelor Publice. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Alba Iulia, sub sancţiunea nulităţii”, se precizează în minuta deciziei de la instanța de judecată.
Dacă reprezentanții ANI vor formula recurs, procesul se va muta la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ciprian Decean a fost numit şef al serviciului Antidrog din cadrul BCCO Alba Iulia, în anul 2018.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat
Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat Din ce în ce mai mulți români dețin două sau mai multe locuințe, fie pentru investiții, fie pentru a avea o casă de vacanță sau pentru a o închiria. În 2026, proprietarii […]
Economistul Radu Georgescu: „Guvernul nu mai poate să se împrumute. Daca nu reușește să se împrumute o lună, România intră în incapacitate de plată!”
Economistul Radu Georgescu: „Guvernul nu mai poate să se împrumute. Daca nu reușește să se împrumute o lună, România intră în incapacitate de plată!” „Guvernul nu mai poate să se împrumute. Daca nu reușește să se împrumute o lună, România intră în incapacitate de plată!”, a semnalat, sâmbătă, 14 martie 2026, economistul Radu Georgescu. „Guvernul […]
Ajutoare pentru pensionari 2026: Când se vor acorda banii pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei și ce sume vor primi
Ajutoare pentru pensionari 2026: Când se vor acorda banii pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei și ce sume vor primi Pensionarii din sistemul public şi pensionarii militari cu venituri de cel mult 3.000 de lei lunar vor primi și în 2026 ajutoare financiare de la guvern pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă. […]
