Ştirea zilei

Un ocnamureşan a renunţat la culturile tradiţionale pentru a-şi încerca norocul cu lavandă şi face agricultură profitabilă chiar şi pe un singur hectar

Ioana Oprean

Publicat

în

La Ocna Mureş, primele câmpuri de lavandă au apărut în urmă cu trei ani. După ce şi-a încercat norocul cu porumb şi orzoaică, culturi tradiţionale în zonă, Ioan Iacob şi-a dat seama că nu are cum să iasă pe profit decât dacă schimbă ceva. Altfel, nu-şi scoate nici banii pe care i-a dat pe pământ. Iacob s-a hotărât să pună lavandă, chiar dacă nu cunoştea mare lucru despre tehnologia culturii. Ştia însă că exista o cerere mare în piaţă, ceea ce se întâmplă şi acum. Iar dacă la început, vecinii se uitau ciudat la “ierburile lui”, acum au început să facă la fel.

Cel mai greu este în primul an, când se plantează butaşii şi trebuie să cureţi plantele de iarbă de 5-6 ori. Şi terenul trebuie să fie foarte bine lucrat, pentru că rădăcina plantei intră chiar şi până la un metru în pământ. Dacă treci însă de primul an, după aceea este mai uşor, povesteşte Iacob.

Pentru înfiinţarea unui hectar de lavandă sunt necesari circa 18.000 de butaşi. Preţul unui butaş este de 2 lei, ceea ce presupune o investiţie de peste 8.000 de euro, care poate fi amortizată în câţiva ani. Cultura rezistă 18 ani, timp în care cheltuielile de întreţinere sunt minimale.

Iacob, de exemplu, a pornit cu un hectar şi vreo 70 de ari, în primul an, când a avut o producţie de circa 500 de kilograme la hectar. Nici nu ştia cum s-o păstreze, a pus plantele în pod şi prin octombrie au început să-l sune cumpărătorii. Între timp, şi-a făcut un solar unde usucă plantele, pentru că preţul e mai bun decât dacă le vinde verzi.

Cheltuiala şi-a scos-o din anul doi, deşi a rămas doar cu un hectar de lavandă, pentru că restul terenului a fost inundat. Din anul trei a intrat pe profit, mai ales că producţia creşte de la un an la altul, pe măsură ce plantele ajung la maturitate. În al treilea an, Iacob a avut o producţie de circa 4.000 kilograme la hectar, pe care a vândut-o în întregime. Nici n-a avut producţie la cât de mare a a fost cererea. Şi dublu să fi avut, tot găsea cumpărători, povesteşte agricultorul, care se plânge că nu a putut să onoreze o cerere de şase tone venită de la Orăştie.

Plantele verzi le-a dat cu 5 lei kilogramul, iar cele uscate cu un preţ care variază între 12 şi 15 lei pe kilogram. Clienţii sunt în general magazinele de produse naturiste din ţară, dar şi furnizorii de materii prime pentru industria cosmetică sau farma. Sunt cereri şi din partea florăriilor, dar şi de la fermierii care vor să se apuce de această cultură.

Recoltatul lavandei se face în general în perioada 15 iunie- 20 iulie, important este că să nu vină ploile. Producţia la hectar poate ajunge şi la 5-6 tone, mai ales că plantele dau şi a doua floare toamna (în funcţie de cum sunt tăiate), ceea ce reprezintă uneori chiar jumătate din prima producţie.

După ce se maturizează şi cultura, şi fermierul, profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe an.

Lavanda este o plantă rezistentă la boli, dar şi la secetă spre deosebire de porumb, de exemplu, Ba chiar îi merge mai bine pe secetă, spune Iacob. Pe el, lavanda l-a convins. Acum se gândeşte chiar să mărească suprafaţa cultivată la 3-4 hectare, mai ales că îl ajută şi băiatul, întors din Spania, la muncă. De cultură se ocupă amândoi, între timp şi-au luat şi utilaje (motocoase şi motocultoare), ceea ce le uşurează munca.

“În campanie, plecăm la câmp dimineaţa pe la şase şi să stăm până la 12.00. După masă, venim pe la 17.00 şi plecăm la 21.00”, spune Iacob. Este mulţumit nu doar că munca lui este profitabilă, dar şi pentru că a convins şi pe alţi agricultori să cultive lavandă, nu doar la Ocna Mureş, ci peste tot în ţară unde a furnizat butaşi.

Sursa: agrointel.ro

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere 239 de adolescente din județul Alba, cu vârste până în 19 ani, au devenit mame în anul 2024, majoritatea fiind minore. 652 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedurile de contractare prin licitație publică a lucrărilor aferente obiectivelor de investiții „Reabilitare și revitalizare Parc Arini – Investiții în infrastructura […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze” O tragedie de nedescris a șocat locuitorii din Alba Iulia, după ce un tânăr de 30 de ani, din municipiu, a fost găsit spânzurat de un copac, într-un cartier […]

Citește mai mult