Un nor imens de praf saharian va ajunge și în România. Care vor fi cele mai afectate zone, conform Ministerului Mediului
Masa de aer încărcată cu particule de praf sahariană avansează spre sudul, centrul și sud-estul Europei. Ministerul Mediului anunță că norul de praf saharian care s-a aflat deasupra mai multor zone din Europa de Vest și a colorat cerul în nuanțe de portocaliu va ajunge și deasupra României.
„Administratia Nationala de Meteorologie RA informează că, în perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”, transmite Ministerul Mediului într-o postare pe Facebook.
Potrivit postării, în această perioadă, în țările de la vest și sud-vest de România se semnalează precipitații, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează să ajungă deasupra României va fi redusă.
„Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie) în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării”, au mai anunțat reprezentanții Ministerului.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]