Un ministru olandez la agricultură
Am fost întrebat dacă în România există un Minister al Agriculturii şi dacă în cabinetul Boc activează un ministru care să se ocupe de acest resort economic capital. Răspunsul meu a fost că de vreo 20 de ani în România portofoliul de la Ministerul Agriculturii a fost esenţialmente compromis, deşi pe scaunul respectiv s-au perindat tot felul de politicieni care mai de care mai buni de gură dar şi neinspiraţi, complet afoni şi total nepricepuţi în arta gestionării şi lucrării pământului. Ministru însă mai prăpăstios decât cel care conduce în prezent agricultura parcă n-am mai avut. Domnul Valeriu Tabără, care înainte de a fi uns ministru ne dădea lecţii pe la toate televiziunile despre cum trebuie relansată agricultura a ajuns pur şi simplu un ministru neputincios, mai mult un gargaragiu decât un performer. El nu poate să întreprindă nimic ca ministru, nici să pună capăt importurilor masive de produse agricole sau măcar să le tempereze, nici să-i ajute pe agricultorii români să-şi valorifice recoltele de cereale şi legume ca să nu mai fie pradă intermediarilor şi speculanţilor. Aşa că acum, în plin sezon de legume, de roşii şi ardei, de castraveţi şi pătrunjel, săracii legumicultori stau cu marfa în câmp sau în cel mai bun caz pe marginea şoselelor, milogindu-se la diverşii cumpărători. Şi de cele mai multe ori cei care cumpără la preţuri de chilipir sunt… intermediarii bruneţi, astfel că le trece cheful de a mai lucra pământul. Curată bătaie de joc. Ce să mai vorbim că în aceeaşi piaţă, în spate produsele se vând en-gros iar în faţă, en detail, la preţuri duble de către tot felul de comercianţi sau mai corect spus bişniţari de legume şi fructe (vezi Piaţa Cetate din Alba Iulia).
De ce oare onor Ministerul Agriculturii nu poate pune la punct dacă nu o lege clară cel puţin nişte măsuri riguroase prin care bişniţa şi specula cu produse agricole, pe spatele agricultorilor oneşti să fie interzisă? Ar putea lua exemplu de la Ministerul Pădurilor care iată, a reuşit să-şi creeze o reţea pentru achiziţia fructelor de pădure, inclusiv la preţuri stimulative, care au pus capăt comerţului ilicit cu bogăţiile pădurilor noastre, în speţă cu fructele de pădure. De când statul oferă 11 lei pe un kilogram de afine, din piaţă au dispărut vânzătorii ambulanţi şi bişniţari negrotei care jefuiau practic pădurile în numele comerţului aşa-zis liber!
Ar fi bine deci dacă domnul ministru Tabără şi secretarul de stat, guralivul domn Adrian Rădulescu ar mai lăsa deoparte, adică din braţe pe „nu putem interveni că este proprietate privată” sau că „este economie de piaţă” ori că „preţurile sunt libere”, „UE nu ne permite…” etc. Dar să murim de foame, ne permite? Ministerul şi ministrul Agriculturii pot interveni dacă se pricep cât de cât la agricultură, nu atât prin ordine şi dispoziţii cât printr-o politică de preţuri şi subvenţii elastică, stimulativă, agresivă în funcţie de necesităţile de produse alimentare ale ţării. Ce să mai vorbim de faptul că nu avem încă o bursă a cerealelor funcţională.
În fine, ţara şi judeţul Alba sunt pline de tot felul de controlori şi paracontrolori, de tot felul de comisariate, inspectorate şi agenţi ce au ca sarcină combaterea comerţului ilicit, a traficului cu produse agricole şi promovarea siguranţei alimentare, potrivit legii. Oricine merge în piaţa „Cetate” din Alba Iulia poate vedea cu ochiul liber ce dezastru domneşte acolo, mizeria sub toate aspectele fiind la ea acasă. Se pare deci că nici la Alba nu avem niciun fel de ministru al Agriculturii! Aşa-i când toată lumea se ocupă de agricultură: şi Prefectura, şi Consiliul Judeţean, şi Direcţia Agricolă, şi Direcţia Sanitar-Veterinară, şi Direcţia de Sănătate, şi Protecţia Consumatorului, şi APIA, şi Primăria etc, etc. până la cei 30 de directori şi directoraşi plătiţi de stat. Şi atunci de unde să mai aibă el bani să mai stimuleze şi agricultorii!?
Oricum, pentru a pune pe roate agricultura cred că avem nevoie de un ministru tot din import şi tot din… Olanda, ţara cu 41.000 de kmp (cam cât Transilvania) şi cu un milion de hectare arabil (nu 12 milioane cât avem noi), dar care este cel mai mare exportator de produse agricole după SUA. Dacă am avea şi noi organizarea agricolă a olandezilor, cu siguranţă am fi cei mai buni din lume. Aşa că aşteptăm ca un ministru olandez să conducă destinele noastre agricole!
Gheorghe CIUL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport5 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate5 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii21 de ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată