Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un local din Alba Iulia, ÎNCHIS de polițiști pentru că a continuat să servească oamenii în timpul scenariului ROȘU. În Apuseni, un majorat a fost ANULAT de autorități

Ioana Oprean

Publicat

în

în Alba Iulia, în jurul orei 20:00, s-a intervenit la un local public unde mai multe persoane erau servite în ciuda faptului că localul ar fi trebuit să fie închis, având în vedere restricțiile instituite în municipiu, în contextul creșterii ratei de infectare.

Administratorul localului a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020, iar localul a fost închis.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 245 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători ISU și reprezentanți din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 232 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 110 mijloace de transport, din care 48 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.070 de persoane. De asemenea, au fost verificate 228 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 179 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 27 care nu au respectat restricțiile de deplasare și 4 care nu au respectat măsura carantinării. Au fost sancționați doi agenți economici pentru că nu au respectat măsurile stabilite pentru desfășurarea activității.

Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 13.500 de lei.

În jurul orei 22,45, polițiștii din Baia de Arieș, împreună cu jandarmii au intervenit la o locație din comuna Sălciua unde urma să fie organizat un majorat, cu participarea a 20 de persoane.

Organizatorul evenimentului, un bărbat de 40 de ani, tatăl tânărului care urma să fie sărbătorit, a fost avertizat, iar evenimentul nu a mai avut loc.

Recomandăm tuturor cetățenilor să aibă un comportament responsabil, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Acțiunile de control vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Ultima familie care locuiește permanent în cătunele Știolne și Zăpodie, locul unde se ascundeau partizanii lui Șușman, din Munții Apuseni: „Stăm aici, la locul nostru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ultima familie care locuiește permanent în cătunele Știolne și Zăpodie, locul unde se ascundeau partizanii lui Șușman, din Munții Apuseni: „Stăm aici, la locul nostru” Pe teritoriul comunelor Poșaga și Ocoliș, în Munții Apuseni, la granița dintre județele Alba și Cluj, se află două așezări pastorale, Știolne și Zăpodie, unde pe vremuri se ascundeau partizanii. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Vulcanii noroioși de la Boz, zonă în care pășunează animalele, vor fi transformați în punct de atracție turistică: Fonduri europene pentru spații de relaxare și acces sigur

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vulcanii noroioși de la Boz, zonă în care pășunează animalele, vor fi transformați în punct de atracție turistică: Fonduri europene pentru spații de relaxare și acces sigur Vulcanii noroioși de la Boz, o rezervație naturală „uitată”, folosită în prezent doar pentru pășunatul animalelor din zonă, ar putea deveni în viitorul apropiat un punct de atracție […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe raza localității Arieșeni: O mașină s-a răsturnat într-un pârâu. Tânăr de 22 de ani, transportat la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe raza localității Arieșeni: O mașină s-a răsturnat într-un pârâu. Tânăr de 22 de ani, transportat la spital Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital după un accident rutier petrecut pe raza localității Arieșeni. Evenimentul rutier a avut loc atunci când șoferul, într-o curbă, nu ar fi adaptat viteza de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea