Un infractor din Alba, specialist în infracţuni de înşelăciune cu locuri de muncă false în străinătate, condamnat de două ori, în aceeaşi zi, în două dosare diferite, la închisoare cu executare
Specialist în infracţuni de înşelăciune cu locuri de muncă, un infractor din judeţul Alba, a fost condamnat de două ori, în aceeaşi zi, în două dosare diferite, la închisoare cu executare.
Sentinţele au fost emise la Judecătoria Aiud. Dorian Cătălin Marcovici, ţeparul condamnat, are 28 de ani şi domiciliază în oraşul Turda. Primul dosar se referă la o faptă din august 2017. Un român interesat să-şi găsească o slujbă în Cehia a găsit pe internet o firmă din Aiud care recruta personal pentru munca în
străinătate.
Bărbatul a apelat numărul de telefon indicat în anunţ şi a purtat o discuţie cu un alt cetăţean român. Aceasta i-a comunicat că, înainte de a se prezenta la sediul firmei din Aiud, trebuie să trimită prin fax mai multe documente şi suma de 400 euro necesară pentru traducerea documentelor, transport şi cazare.
Ajutat de un complice femeie
Viitorul angajat a plătit banii, dar cand a ajuns în Aiud pentru a finaliza formalităţile nu a mai găsit pe nimeni. A depus plângere la poliţie, iar anchetatorii au identificat două persoane: pe inculpatul Dorian Marcovici, care a răspuns la telefon dându-şi numele fals de Kosta, şi o femeie (Roxana Bianca Lăcătuş), pe numele căreia au fost trimişi banii. Cei doi nu a fost prezenţi la proces, motiv care l-a determinat pe judecător să le aplice pedepse cu executare. Astfel, în 11 februarie 2020, Dorian Cătălin Marcovici a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare, iar Roxana Bianca Lăcătuş a primit 1 an de închisoare, în regim de detenţie. Cei doi au mai fost obligaţi la plata sumei de 1.850 de lei către victimă, reprezentând daunele materiale suferite.
În aceeaşi zi, inculpatul Marcovici a mai primit o pedepasă de 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, tot pentru înşelăciune. În septembrie 2017, o altă persoană care căuta loc de muncă a fost convinsă de acesta, care s-a prezentat la telefon tot sub numele de Kosta, să trimită, în avans, suma de 800 de lei. Şi în aces caz bărbatul s-a făcut nevăzut. Fapta a fost dovedită inclusiv prin interceptarea unor convorbiri telefonice, iar Marcovici a fost trimis în judecată.
Recidivist „de cursă lungă“
Pe parcursul urmăririi penale, bărbatul a recunoscut fapta, precizând că a procedat în acest fel pentru a obţine banii necesari afecţiunii respiratorii de care suferea. A declarat că în urmă cu câţiva ani a fost victima unei înşelăciuni, comise similar, fapt care l-a inspirat în realizarea unui scenariu infracţional propriu. Nu a scăpat, însă, de condamnare în regim de detenţie pentru că este recidivist.
Bărbatul are numeroase antecedente penale, infracţiunea fiind comisă de către inculpat în stare de recidivă postexecutorie faţă de pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat pentru tâlhărie calificată şi din care s-a liberat condiţionat în 2015 cu un rest rămas neexecutat de 236 zile închisoare. Pe deasupra, bărbatul a mai fost condamnat în 11 martie 2020, tot de Judecătoria Aiud, la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Dorian Marcovici a contestat toate cele trei sentinţe, care nu sunt definitive în acest moment.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]
VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare
INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]