Ştirea zilei

Un fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat la Tribunalul Alba, după 11 ani de procese, pe motiv de prescriere a faptelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Un fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat la Tribunalul Alba, după 11 ani de procese, pe motiv de prescriere a faptelor

Tribunalul Alba a finalizat, după mai bine de 10 ani de procese, un dosar de corupție în care sunt implicați inspectori ISCTR din Transilvania. Cei trei inculpați au scăpat de condamnare după ce instanța a constatat prescrierea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

Dosarul a fost trimis în judecată din 2014 și se referă la fapte ce au avut loc în perioada 2012 – 2014. Inculpați sunt Pop Rareș Vasile fost inspector șef teritorial (7 județe) în cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, Crișan Claudiu Vasile, fost inspector coordonator al Biroului județean Cluj și Dohotar Ioan Radu – fost inspector coordonator al Biroului județean Bistrița Năsăud. Cei trei sunt acuzați de abuz în serviciu în formă continuată, iar în cazul lui Pop s-au mai reținut fapte de șantaj, luare de mită, fals intelectual și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

În februarie 2017 a existat o primă condamnare a celor trei. Pop Rareş Vasile a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni cu executare, Crişan Claudiu Vasile a primit 2 ani şi 4 luni, tot cu executare, iar Dohotar Ioan Radu a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni, cu suspendare sub supraveghere.

Dosarul a avansat la Curtea de Apel Cluj-Napoca abia în iulie 2018, ulterior, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Alba Iulia. Aici, în 16 iulie 2020, s-a anulat hotărârea Tribunalului Cluj din 2017 și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Alba. Hotărârea Tribunalului Alba a fost pronunțată pe 20 mai 2025 și poate fi contestată cu apel.

„(…) Dispune luarea măsurii confiscării speciale a sumei de 1.500 lei de la inculpatul Pop Rareş Vasile. Respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă exercitată de ISCTR Bucureşti şi Statul Român prin ANAF în privinţa inculpaţilor Pop Rareş Vasile şi Crişan Claudiu Vasile ca urmare a achitării prejudiciului. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă ISCTR Bucureşti şi Statul Român prin ANAF – reprezentată prin AJFP Alba împotriva inculpatului Dohotar Ioan Radu”, se mai precizează în hotărârea instanței.

În rechizitoriul DNA se arată că „în perioada august 2012-21 mai 2014, inculpatul Pop Rareș Vasile, în calitate de inspector șef teritorial al ISCTR-IT 4, singur sau împreună cu inculpații Crișan Claudiu Vasile și Dohotar Ioan Radu, în mod repetat, contrar atribuțiilor legale și de serviciu, a intervenit în activitatea de control desfășurată de către inspectorii din subordine, determinând încălcarea normelor legale privind constatarea și sancționarea faptelor contravenționale săvârșite la regimul transportului rutier, pentru a proteja, astfel, unele societăţi aflate în sfera de interes a inspectorilor judeţeni”.

Pop este acuzat că ar fi că ar fi acordat protecţie unor operatori economici în schimbul obţinerii de avantaje patrimoniale, fie direct, fie prin impunerea folosirii serviciilor prestate de societăţi comerciale controlate de acesta prin rude ale sale sau afini sau deţinute de membri ai familiei sale. După ce a fost numit inspector şef al ISCTR, Pop şi-ar fi transferat soţiei sale atribuţiile pe care le avea în cadrul firmelor pe care el le administra.

Întâlniri pentru protejarea „clienților politici”

Probele administrate atestau faptul că inculpatul Pop Rareș Vasile organiza întâlniri „de lucru” cu inspectorii din subordine ori cu inspectorii coordonatori ai inspectoratelor județene, „ocazie cu care le pune în vedere ca în acțiunile de control să țină seama de interesul său major de a proteja numeroși operatori, firmele care au dezvoltat relații cu acesta (fie de natură pecuniară, fie din considerente politice)”. Subordonaţii care nu se conformau ordinelor date de inspectorul şef al ISCTR erau revocaţi din funcţie.

„La data de 27 martie 2014, inspectori din cadrul ISCTR – Inspectoratul Județean Alba, au efectuat un control la o școală generală, vizând obținerea licenței de transport și modul de efectuare a transportului cu un autovehicul Aro, utilizat de unitatea de învățământ. Echipa de control formată din doi inspectori a întocmit o notă de constatare, reținând încălcarea normelor privind obligația echipării vehiculului cu tahograf și limitator de viteză, pentru care s-a stabilit sancțiunea amenzii în sumă de 9.000 de lei și a impus școlii remedierea încălcărilor.

Ca urmare a acestei acțiuni, suspectul Pop Rareș Vasile a solicitat inspectorului coordonator al județului Alba, anularea notei de constatare și refacerea controlului prin desemnarea unei noi echipe de control care să nu consemneze neregulile constatate, sub amenințarea destituirii din funcția de coordonator județean.

În pofida ameninţărilor, inspectorul coordonator al județului Alba a refuzat să dea curs solicitării. Într-un final, la data de 10.04.2014, acesta a fost revocat din funcția de inspector coordonator al Inspectoratului Județean Alba”, se mai arată în rechizitoriu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Haos în Munții Apuseni, generat de controversele cu privire la bonificația de 50% la plata impozitelor și taxelor locale: În Alba doar 2 comune au prevăzut-o, în Cluj… s-a prea dat!

Ioana Oprean

Publicat

în

Haos în Munții Apuseni, generat de controversele cu privire la bonificația de 50% la plata impozitelor și taxelor locale: În Alba doar 2 comune au prevăzut-o, în Cluj… s-a prea dat! În administrațiile locale din Munții Apuseni sunt zile tensionate, haotice, din pricina chestiunii controversate legată de modalitatea de acordare și limitele aplicării bonificației de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Cosmin Zuleam a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia: Arestare preventivă în „Dosarul Jafului din Sibiu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Zuleam a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia Cosmin Zuleam, judecat pentru uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost adus, joi, 22 ianuarie 2026, în jurul orei 12.50, la Curtea de Apel Alba Iulia. De la ora 13.00 a fost programată audierea lui Cosmin Zuleam, arestat în lipsă în dosarul cunoscut […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un nou supermarket Penny, construit într-o comună din Alba: Unde va fi amplasată investiția de 4 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou supermarket Penny, construit într-o comună din Alba: Unde va fi amplasată investiția de 4 milioane lei Un nou supermarket Penny va fi construit în comuna Vințu de Jos din județul Alba, printr-o investiție de 4 milioane de lei. A fost solicitată emiterea acordului de mediu din partea APM Alba. Proiectul prevede construirea unui […]

Citește mai mult