Un deţinut îndrăgostit de psihologul închisorii: „O să plăteşti scump, frumoasă cu chip de zână!“. Drept răsplată, Judecătoria Aiud îl trimite înapoi după gratii
În timp ce se afla la închisoarea din Miecurea Ciuc, unde executa o pedeapsă de 7 ani de închisoare, Kalusi Robert a beneficiat de cinci şedinţe de consiliere psihologică determinate de faptul că ar fi exprimat formal tendinţe de suicid şi violenţă cu alţi deţinuţi. În realitate acesta avea alt scop în cadrul acestor consilieri şi anume acela de a se afla în prezenţa persoanei psihologului unităţii, de care se simţea ataşat.
De altfel, la una dintre şedinţele de consiliere, deţinutul a înmânat femeii o scrisoare de dragoste în care îşi exprima sentimente de afecţiunea faţă de ea. Psihologul a informat, imediat, conducerea unităţii, apreciind că acesta ar putea prezenta un risc pentru siguranţa penitenciarului.
”Simţindu-se rănit în propriile sentimente, prin faptul că persoana vătămată a pus la dispoziţia conducerii înscrisurile olografe pe care le-a considerat file din jurnalul propriu, inculpatul a considerat că persoana vătămată a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu şi divulgarea secretului profesional şi a formulat plângere penală împotriva persoanei vătămate pentru cele două infracţiuni”, se precizează în dispozitivul deciziei de la Judecătoria Aiud.
A fost constituit un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Miercurea Ciuc, închis, ulterior, din lipsă de probe. În noimebrie 2016, Kalusi Robert a fost eliberat condiţionat, dar a revenit la închisoare în mai 2017, fiind condamnat de instanţele din Alba la o altă pedeapsă cu închisoarea, de 5 luni plus un rest de 907 zile din cea anterioară.
Ulterior, în calitate de ”persoană vătămată” a avut posibilitatea să studieze dosarul, lucru care s-a întâmplat în luna iunie 2017, şi să afle, astfel, adresa de domiciliu a psihologului de la Penitenciarul Miecurea Ciuc. Între timp, în august 2017 a devenit definitivă o altă pedeapsă, de 5 ani şi 8 luni de închisoare pentru furt şi distrugere. Aflat în Penitenciarul Aiud a trimis pe adresa de domiciliu a femeii, în septembrie 2017, două scrisori prin care o ameninţa cu moartea, desfigurarea, hărţuirea sa, incendierea locuinţei, autoturismului şi a tuturor bunurilor pentru că a predat conducerii penitenciarului scrisoarea de dragoste pe care i-a înmânat-o.
De la acest moment au intrat pe fir şi procurorii, care i-au deschis un nou dosar penal pentru ultraj, răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi influenţarea declaraţiilor. La momentul respectiv a negat orice legătură cu cele două scrisori. În ianuarie 2018, a decis să îi trimită psihologului o altă scrisoare de dragoste, iar peste doar două săptămâni de la acest moment a revenit cu o nouă scrisoare de ameninţare. În primele două scrisori inculpatul şi-a menţionat numele şi prenumele, ca expeditor, iar în ultimele două nu şi-a mai scris propriul nume ci un nume imaginar ”Zambo Jimmy”, motivul fiind faptul că aflase deja că este suspect în dosarul penal.
Ultima scrisoarea a fost şi cea mai dură şi cuprinde formulări de genul următor: ”te voi hărţui toată viaţa”, ”o să plăteşti scump frumoasă cu chip de zână nu te las până nu te distrug până te văd îngenuncheată şi îţi plângi de mila ta şi de soarta ta”, ”am rezolvat printr-o persoană care te cunoaşte să te aştepte în faţa scării cu un recipient plin cu acid de baterie şi îţi va distruge acel chip de zână şi îţi va arunca direct pe faţă şi vei fi distrusă”, ”te distrug fată îţi garantez că până ies vei fi desfigurată”, ”o sa trăiesc să mă răzbun”, ”îţi voi nenorocii familia”, ”vei fi ruinată apoi tu şi ceilalţi dragi veţi merge în sicriu”, ”te voi vâna oricât va trebui şi imposibil să nu prind prada, apoi te voi jumuli de viu”. În final, bărbatul a recunoscut că a fost autorul scrisorilor, anchetatorii dispunând şi realizarea unei expertize grafologice.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO-VIDEO | Triplă semnificație, multiplă sărbătoare: Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Victoriei în Europa și Ziua Europei, marcate la Alba Iulia
Foto-video | Triplă semnificație, multiplă sărbătoare: Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Victoriei în Europa și Ziua Europei, marcate la Alba Iulia Instituţia Prefectului – judeţul Alba a organizat, sâmbătă, 10 mai 2025, un ceremonial religios și militar dedicat sărbătoririi Zilei Victoriei în Europa, Zilei Europei și Zilei Independenței Naționale a României. Evenimentul a avut […]
VIDEO | Culiță Sterp, accident pe autostrada Cluj-Alba Iulia. BMW-ul în care se afla, făcut praf, după ce a lovit o căprioară
Culiță Sterp, accident pe autostrada Cluj-Alba Iulia. BMW-ul în care se afla, făcut praf, după ce a lovit o căprioară Culiță Sterp a fost implicat ieri noapte într-un accident pe autostrada Cluj–Alba Iulia, după ce BMW-ul în care se afla a lovit o căprioară. Culiță Sterp, cunoscutul artist de muzică de petrecere, a trecut azi-noapte […]
FOTO | ACCIDENT TERIBIL pe DN1F: O femeie de 50 de ani și un băiat de 12 ani și-au pierdut viața. Mașina în care se aflau s-a răsturnat după ciocnirea cu o autobasculantă
Accident teribil pe DN1F: O femeie de 50 de ani și un băiat de 12 ani și-au pierdut viața. O mașină s-a răsturnat după ciocnirea cu o autobasculantă Un accident rutier cu consecințe grave s-a produs, vineri, 9 mai 2025, pe DN1 F, în județul Cluj, pe raza localității Mihăiești. O femeie și un băiat […]