Un bărbat din Lancrăm riscă dosar penal pentru că a vrut să doarmă în podul casei – avea interdicție să se apropie de locuință
Un bărbat de 49 de ani, din Lancrăm, a fost depistat de jandarmi în podul casei de care avea interdicţie să se apropie. Pentru fapta sa el riscă începerea urmăririi penale.
Incidentul a fost semnalat marţi, 18 martie a.c., la ora 02.45, de fosta soţie. Femeia a solicitat ajutor deoarece îl observase pe bărbat în podul locuinţei şi cunoaşte faptul că acesta are un comportament violent. Ea a explicat că frecventele scandaluri provocate de acesta cu ceilalţi membri ai familiei i-au atras interdicţia de a se mai apropia de imobilul situat în Lancrăm, pe strada Uliţa din Mijloc.
Jandarmii au intervenit de urgenţă, i-au solicitat să coboare, iar acesta s-a conformat. P.S.O. şi-a motivat gestul prin aceea că nu avea unde să doarmă.
”Existând suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de încălcare a obligaţiei stabilite de instanţă de a păstra o distanţă faţă de domiciliu, în conformitate cu prevederile legale, pe numele lui a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Documentul va fi înaintat Poliţiei Municipiului Sebeş, ca act de sesizare”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute
Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute Elevii Liceului Tehnologic Sebeș au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a olimpiadelor școlare, reușind mai multe clasări pe primele locuri și calificări la etapa națională. Performanțele au fost înregistrate atât la Olimpiada Județeană din aria curriculară „Tehnologii”, desfășurată în […]
UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]