Curier Județean

Un bărbat de 67 de ani, din Aiud, prins la pescuit pe Valea Inzelului, în perioada de prohibiție

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat de 67 de ani, din Aiud, prins la pescuit pe Valea Inzelului, în perioada de prohibiție

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba au intensificat activitățile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul piscicol, în condițiile în care ne aflăm în perioada de prohibiție.

De exemplu, ieri, 15 aprilie 2024, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au depistat un bărbat de 67 de ani, din Aiud, în timp ce pescuia în Valea Inzelului, cu toate că pescuitul prin orice metodă al reproducătorilor, în perioada de prohibiție, este interzisă.

Citește și: A început perioada de prohibiție: Până când este interzis pescuitul în România

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește, în zonele de reproducere naturală”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 64 din O.G. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă respectarea legislației privind pescuitul și acvacultura și reamintește că, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 561/2023/11/2024, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2024, în perioada 9 aprilie – 07 iunie 2024, sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuit în scop comercial, recreativ și familial, al oricăror specii de pește, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.

Acțiunile Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea Un bărbat de 35 de ani, din Blaj, a fost depistat de polițiști pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia, în timp ce conducea sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele.  În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic: Ce au descoperit oamenii legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic: Ce au descoperit oamenii legii Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Vințu de Jos este cercetat de oamenii legii după ce a fost oprit în trafic. Polițiștii au constat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. […]

Citește mai mult