Umiliți în propria țară: Elevii care au câștigat Campionatul Mondial de Robotică nu primesc burse din partea statului român
Umiliți în propria țară: Elevii care au câștigat Campionatul Mondial de Robotică nu primesc burse din partea statului român
Campionii mondiali la robotică din echipa arădeană Delta Force nu primesc niciun fel de bursă din partea statului român, chiar dacă titlul le-ar fi asigurat accesul nu la una, ci chiar la două burse de merit.
Membrii echipei de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică din Arad au câștigat în aprilie 2022 Campionatul Mondial de Robotică de la Houston, Statele Unite ale Americii. Împreună cu două formații din Statele Unite, au format alianța câștigătoare, astfel că s-au întors acasă cu trofeul și cu medaliile de câștigători, transmite Rador.
Mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoșan, spune că birocrația românească i-a privat pe elevi de bursele pe care le meritau.
„Echipa Delta Force a obținut la Campionatul național locul 2, premiul Inspire și astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 național ne-ar fi asigurat și o bursă de performanță, dar, din păcate, tot Ministerul Educației a trecut competiția la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu știm de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri.
Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010 prin care se acordă burse de merit olimpic internațional elevilor care au obținut distincții, respectiv locurile 1, 2, 3 și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, indiferent de disciplina de învățământ la care acestea au fost organizate, cu condiția ca aceste competiții să fie pe lista publicată de Ministerul Educației. Iar în ordinul numărul 3.066, pe liste se află și concursul de robotică școlară First Tech Challenge România.
Bursa, așa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câștigării titlului. Nici despre această bursă nu știm nimic, deși Liceul Național de Informatică a depus la Inspectoratul Școlar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiți. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei”, spune Corina Botoșan.
Fiecare elev a primit câte o scrisoare de felicitare din partea președintelui României, Klaus Iohannis, dar atât. Până la urmă, concluzia este că în România fiecare este pe cont propriu, iar titlul le-a adus campionilor o experiență, o creștere a vizibilității și un CV care îi va ajuta cu siguranță în viitor, mai spune mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoșani.
„Beneficiile acestui titlu le-au adus copiilor o creștere considerabilă a vizibilității. Performanța lor a fost maxim apreciată de comunitate, de mass-media, de școală, de profesori. În definitiv, pentru ei, ca elevi, acest lucru este extrem de important și se traduce în creșterea încrederii în forțele proprii, cu adăugare de plus valoare muncii lor”, spune Corina Botoșan.
Elevii arădeni spun că, deși și-ar fi dorit să primească burse, lipsa acestora nu îi descurajează.
„Eu, sincer să vă spun, mi-aș fi dorit să primesc bursă. Am muncit mult și am adus de aici, de la Arad, un titlu important pentru România. Am sperat că vom fi recunoscuți și de Guvern, pentru că domnul președinte Iohannis ne-a felicitat personal. Dar dacă nu se poate, asta este. Nu facem noi legile. Noi ne ocupăm doar de construcția roboților. Acolo ne pricepem cel mai bine. Cu bursă sau fără bursă, pasiunea nu ne poate lua nimeni”, spune căpitanul echipei de robotică Delta Force, Cătălin Georgescu.
Câștigarea titlului a fost cea mai mare bucurie pentru elevi, o amintire pe care o vor ține minte mereu, mai spune Cătălin Georgescu.
„De departe, câștigarea Campionatul Mondial a fost cel mai emoțional moment pe care l-am trăit. Ne aflăm în Statele Unite, așteptam să se anunțe alianța câștigătoare. În sală s-a anunțat numele nostru, Delta Force. Cred că cel care citea lista a fost la prin surprindere, pentru că întâi a spus că suntem din Arizona, n-a știut că AR vine de la Arad, iar apoi s-a corectat și a anunțat România – Arad. Eu cred că i-am luat maxim prin surprindere”, mai povestește Cătălin Georgescu.
Delta Force Arad a fost prima echipă din afara Statelor Unite care a câștigat Campionatul Mondial de Robotică. Totul a fost posibil cu ajutorul părinților, al mentorilor, sponsorilor și Asociației “Nație prin Educație”, care a adus concursul în România. Echipa de robotică este susținută financiar de către primărie prin proiectele depuse încă de la înființare.
Campionatul Mondial de Robotică First, care s-a desfășurat anul trecut în Texas, este un eveniment internațional anual care celebrează știința, tehnologia, ingineria și matematica, pregătind tinerii elevi pentru viitor. La competiția de anul trecut au participat în total 160 de echipe din toate colțurile lumii, iar elevii aredeni de la Delta Force au început deja pregătirile pentru competițiile de anul acesta.
Conducerea Inspectoratului Școlar Arad a precizat că adresa primită din partea echipei de robotică a transmis-o către Ministerul Educației, pentru că lista în care se găsesc competițiile premiate este întocmită prin ordinul ministrului. Conform unor informații, bursele pentru acest concurs nu sunt finanțate pentru că această competiție este catalogată ca activitate extracuriculară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Papa Francisc, vizită istorică la Blaj, în județul Alba, în anul 2019. Legăturile Suveranului Pontif cu România
Papa Francisc, vizită istorică la Blaj, în județul Alba, în anul 2019. Legăturile Suveranului Pontif cu România Papa Francisc a murit luni dimineață, în data de 21 aprilie 2025, după 12 ani de pontificat, la vârsta de 88 de ani, a anunțat cardinalul Kevin Ferrell, camerlengo al Vaticanului, potrivit AP însă vizita sa din 2019 […]
FOTO | Irina Rita Codrea, de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie. Eleva va reprezenta județul Alba și la Religie – Cultul Greco-Catolic
Irina Rita Codrea, de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie. Eleva va reprezenta județul Alba și la Religie – Cultul Greco-Catolic Irina Rita Codrea (clasa a VIII-a) de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir a fost distinsă cu Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, desfășurată în perioada […]
VIDEO | ”Statu la vase”, obicei unic în țară în lunea Paștelui la Șugag, adună comunitatea în sărbătoare și binecuvântare. Şapte tinere familii au pregătit bucate alese şi au primit daruri pentru casă în acest an
”Statu la vase”, obicei unic în țară în lunea Paștelui la Șugag, adună comunitatea în sărbătoare și binecuvântare. Şapte tinere familii au pregătit bucate alese şi au primit daruri pentru casă în acest an ”Statu la vase” este un obicei unic în țară ce are loc în lunea Paștelui la Șugag. Șapte perechi de tineri […]
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște. Suveranul Pontif s-a stins la vârsta de 88 de ani
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște. Suveranul Pontif s-a stins la vârsta de 88 de ani Luni, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște, lumea a primit vestea tragică a morții Sanctității Sale, Papa Francisc, la vârsta de 88 de ani. Născut Jorge Mario Bergoglio în Argentina, Papa Francisc […]
FOTO | Cunoscutul Tristan Tate „a luat Lumină” de la albaiulianul Ioan Lazăr, în noaptea de Paște 2025, la biserica românească din Dubai
Cunoscutul Tristan Tate „a luat Lumină” de la albaiulianul Ioan Lazăr, în noaptea de Paște 2025, la biserica românească din Dubai La Biserica Ortodoxă Română din Dubai a fost fost arhiplin de români în noaptea de Paște 2025. Mulți dintre conaționali au ales să petreacă sărbătorile pascale 2025 în Dubai, cea mai mare parte dintre […]