Sport

Ultimul derby „de Alba” al turului, Unirea Alba Iulia – Performanța Ighiu 1-1 (0-0), unul tensionat! “Alb-negrii” au blocat visele echipei lui Mihai Manea

Dan HENEGAR

Publicat

în

 

Ultimul derby “de Alba” al anului, pe „Cetate”, între Unirea Alba Iulia şi Performanţa Ighiu s-a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0).  

Ighienii au fost stopați din cursa de urmărire a liderului “U” Cluj de formația condusă de fostul lor antrenor Adorian Himcinschi, iar dezamăgirea este la ordinea zilei în tabăra Performanței deși elevii lui Mihai Manea au 10 meciuri fără eșec. “Alb-negrii” au jucat cu o motivație suplimentară și au încheiat sezonul cu o remiză în care au fost egalați în prelungiri, fiind la câteva zeci de secunde de a avea maximum de puncte în derby-urile cu conjudețenele în această toamnă, după ce au învins Metalurgistul Cugir și Industria Galda de Jos.

Andrei David a deschis scorul imediat după pauză, cu un șut din careu din centrarea lui Davidaș, iar echipa s-a a avut avantaj pe tabelă până în prelungiri. Performanța, cu un om în minus după eliminarea lui Joldeș din minutul 85, a dat lovitura înaintea fluierului final al meciului prin reușita lui  Iulian Iclănzan (90+4, la o fază în care a fost implicat și Fetița) și a obținut un punct in extremis. Cu acest rezultat, uniriștii încheie turul pe locul 6 cu 24 de puncte, în timp ce echipa din Ighiu ocupă locul secund cu 31 de puncte și se află la patru puncte în spatele liderului Universitatea Cluj.

*Adorian Himcinschi: “Am fost echipa mai bună”

“Din punctul meu de vedere, meciul a fost la discreția noastră, am dominat la toate capitolele, adversarii având șansă. Mă mândresc cu o astfel de echipă, care s-a ridicat la un nivel foarte bun. Nu vreau să desconsider Performanța, dar noi am izbutit una dintre cele mai bune prestații ale turului”, a spus antrenorul Adorian Himcinschi, după al doilea egal din 2017 împotriva fostei sale formații.

*Mihai Manea: “Sunt dezamăgit”

Sunt supărat pentru acest egal, chiar dacă am reușit să înscriem în prelungiri și am luat un punct. Nu pot spune dacă este un rezultat echitabil, sau dacă puteam mai mult. Ne-am îndepărtat de primul loc, împotriva unei formații ce a căutat să ne blocheze”, a menționat Mihai Manea, rămas fără succes contra Unirii Alba Iulia și formațiilor pregătite de Adorian Himcinschi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj, campioana României, a început asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. În primul meci, echipa din „Mica Romă” a […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe Albaiulianul Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, chiar împotriva fostei sale echipe din această țară. Nicolae Stanciu a punctat în duelul pe care echipa lui actuală, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața […]

Citește mai mult