Ultima strigare! Bazinul olimpic din Alba Iulia se redeschide până la Paște
Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Investiții și a directorului societății care execută lucrările de reabilitare la bazinul din Alba Iulia, locuitorii județului ar putea să înoate din nou în “olimpic”, până la sărbătorile de Paște, respectiv sfârșitul lunii aprilie.
Anunțul a fost făcut astăzi de Florin Roman, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, care a discutat în această dimineață cu Manuela Pătrăşcoiu, directorul general al CNI și cu Mihai Mândruţiu, directorul TIM SA, societatea clujeană care execută lucrările la bazin.
După patru ani în care a fost închis și aproape doi ani de “telenovelă politică” pe subiectul reabilitării bazinului, se pare că a fost în sfârșit rezolvată problema banilor. Compania Națională de Investiții a alocat, la sfârșitul lunii decembrie, 1,8 milioane de lei, fiind acoperite datoriile la zi a constructorului. Potrivit lui Roman, directorul CNI i-a confirmat că restul sumei, în valoare de 1,6 milioane de lei, va ajunge în conturile constructorului în luna februarie, după aprobarea bugetului pe 2014. Și astfel, lucrările vor fi plătite integral, iar bazinul ar trebui să fie redeschis publicului.
După ce lucrările au fost sistate în data de 20 decembrie 2013, constructorul s-a angajat ca începând de săptămâna viitoare să reia munca. Astfel, urmează montarea instalaţiei tehnologice, a instalației de ventilaţie, montarea scaunelor, a tabelei și a sistemului de monitorizare a temperaturii apei din bazin și a aerului din incintă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]