ULTIMĂ ORĂ! Cu ce s-a spânzurat ucigașul polițistului din Timiș
Ucigașul polițistului Cristian Amariei din Timiș, Marcel Ionel Lepa, s-a spânzurat luni dimineață, în închisoare
Marcel Ionel Lepă s-a spânzurat cu un cearceaf, în grupul sanitar al celulei în care era închis. Personalul medical al Penitenciarului Timişoara a intervenit luni, în jurul orei 6,30, pentru acordarea primului ajutor în cazul deţinutului Marcel Lepa, care a săvârşit un act de suicid prin spânzurare, în grupul sanitar al camerei de deţinere, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, subcomisar de penitenciare Ramona Ilieş, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgenţă 112. Echipajul SMURD a constatat decesul la ora 7,15, după efectuarea manevrelor de resuscitare.
În conformitate cu procedurile legale, administraţia locului de deţinere a anunţat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Totodată, la nivelul penitenciarului s-a declanşat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului, menţionează sursa citată.
Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului aflat în misiune, Cristian Amariei, a fost găsit spânzurat, luni dimineaţa, în celula sa din Penitenciarul Timişoara, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Sursa: bugetul.ro
sursa foto: opiniatimisoarei.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]