”U” Olimpia Cluj finalistă a turneului preliminar al Ligii Campionilor la fotbal feminin de la Alba Iulia
”U” Olimpia Cluj finalistă a turneului preliminar al Ligii Campionilor la fotbal feminin de la Alba Iulia
Alba Iulia a trăit, miercuri 6 septembrie, un moment istoric: a intrat în circuitul competițiilor UEFA, găzduind în premieră, pe Stadionul „Cetate”, meciuri din preliminariile Ligii Campionilor.
Este vorba de primele două partide ale unui turneu preliminar din Liga Campionilor. Campioana României, Universitatea Olimpia Cluj, s-a impus cu 6-2 în partida disputată contra campioanei Slovaciei, Spartak Myjava.
În urma acestui rezultat, Universitatea Olimpia Cluj va disputa finala turneului preliminar, sâmbătă 9 septembrie, de la ora 16:00, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, contra campioanei Israelului, Kiryat Gat. Partida va fi transmisă în direct pe platforma FRF TV.
Primul gol al meciului, marcat de către jucătoarea cu numărul 5, Mikhail Johnson, a deschis seria ce a curs pe parcursul celor 90 de minute. După un început promițător, clujencele au fost egalate rapid de către Spartak Myjava, iar egalul s-a menținut până în minutul 20. Atunci, Mara Bâtea și-a trecut în cont golul care a readus-o în avantaj pe campioana României, în urma unei faze colective. În minutele de prelungire ale primei reprize, Tereza Honkova (Spartak Myjava) a înscris în propria poartă, cedând presiunii atacului clujencelor. Defensiva slovacă a cedat din nou câteva minute mai târziu, când Marcu și-a trecut și ea numele pe lista marcatoarelor. A doua repriză a contabilizat încă 3 goluri în meci: două pentru Universitatea Cluj și unul pentru Spartak Myjava. Slovacele au înscris primele în repriza secundă, încercând să reducă din diferența de pe tabelă, prin atacantul Andrea Bogorova, urmând ca la scurt timp Natalia Cermakova să realizeze un autogol și să majoreze avantajul Universității Cluj. Pe final de meci, după eliminarea Florentinei Iancu, clujencele au reușit să mai înscrie încă o dată, în 10 oameni, golul final aparținându-i Carolinei Țabur.
Campioana Israelului s-a calificat în finală după un meci extrem de disputat cu campioana Ungariei, Ferencvaros. Câștigătoarea s-a decis la loviturile de departajare.
Câștigătoarea finalei de sâmbătă 9 septembrie de la Alba Iulia și învingătoarele din alte 10 finale vor trece în runda 2 preliminară, în care trei echipe au intrare directă. Runda a doua oferă șapte locuri în faza grupelor. (L.V.D.)
sursa: frf.ro
foto: facebook U Olimpia Cluj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Doi înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatul Național de Poliatlon copii 11 ani, competiție disputată la Târgoviște Doi înotători de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu, au participat la Campionatul Național de Poliatlon copii 11 ani. Competiția s-a desfășurat în Complexul de Înot din Târgoviște și a […]
Cupa Crăciunului „Jet Point” la Aiud, program, grupe și echipe participante | Competiție fotbalistică cu latură caritabilă
Cupa Crăciunului „Jet Point” la Aiud, program, grupe și echipe participante | Competiție fotbalistică cu latură caritabilă, în perioada 12-20 decembrie Cupa Crăciunului „Jet Point” la Aiud se va desfășura în perioada 12-20 decembrie, la terenul Sintetic Aiud, „locul unde magia fotbalului și spiritul sărbătorilor se întâlnesc” și va avea la start 12 participante. Atractiva […]
FOTO: Volei Alba Blaj – VakifBank Istanbul 1-3, în Liga Campionilor | Spectacol și meci de gală în „Alba Blaj” Arena
Campioana României, Volei Alba Blaj, a pierdut în „Alba Blaj” Arena, confruntarea cu VakifBank Istanbul, scor 1-3 (25-21, 23-25, 14-25, 21-25), contând pentru etapa secundă a grupelor Ligii Campionilor la volei feminin Volei Alba Blaj a jucat extraordinar în prima parte a unui meci în care era cotată cu șanse minime, iar VakifBank s-a transpirat […]