Actualitate

Turiști speriați de un urs, în zona Detunata

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Patru turişti care întâlniseră un urs au fost salvaţi de jandarmii montani. Incidentul s-a petrecut duminică, 1 iulie a.c., în zona Detunata, Columnele de Bazalt, judeţul Alba şi a fost semnalat prin apel la 112.

Potrivit reprezentantului Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, maior Cosmin Jurcoveț, cei patru (doi bărbaţi şi două femei) sunt originari din judeţul Sibiu şi se plimbau în zona amintită. În jurul orei 19.00 au observat un urs şi,  temându-se pentru viaţa lor, au sunat la 112 şi au solicitat ajutor după care au fugit şi s-au refugiat într-un loc relativ sigur din zona Columnelor de Bazalt.

În sprijinul turiştilor a plecat de urgenţă un echipaj mixt, compus din 3 jandarmi montani şi un paznic de vânătoare, sub conducerea şefului Grupei de Intervenţie şi Supraveghere din cadrul Jandarmeriei Câmpeni. De asemenea, un echipaj SMURD a fost direcţionat spre zona Detunata pentru a acorda, la nevoie, îngrijiri medicale.

În jurul orei 21.00 cele patru persoane au fost identificate şi conduse în siguranţă spre locul de cazare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult