Tronsonul de autostradă Deva-Oraștie, inaugurat în această lună. Pentru Orăștie–Sibiu mai avem de așteptat minim 2 ani
Tronsonul de autostradă Deva-Oraștie urmează să fie inaugurat în cursul aceastei luni, a declarat duminică în cadrul unei emisiuni TV, ministrul Marilor Proiecte de Interes National, Dan Șova. Acesta a precizat că în anul 2013 vor fi inaugurați 142 de kilometri de autostradă, prima inaugurare urmand sa aiba loc in cursul lunii mai, respectiv tronsonul Deva-Orăștie.
În ceea ce privește tronsonul Orăștie – Sibiu, Dan Șova a declarat, ceea ce ziarul Unirea vă prezenta în premieră în urmă cu o lună, respectiv faptul că din cauza unor probleme neprevăzute, alunecări de teren la lotul 3, termenul de finalizare a lucrărilor a fost amânat pe perioadă nedeterminată, respectiv 18 luni de la data la care se rezolvă problemele tehnice.
“Avem, de exemplu, o problema foarte importanta pe Orastie – Sibiu, lotul 3, unde avem o alunecare de teren pe 6 kilometri. Sase kilometri de alunecare de teren. Din cauza unei solutii tehnice care a fost stabilita de la inceput – ca trebuia sa se faca tunel, oamenii nu au facut tunel si s-a crezut ca se poate face fara tunel -, uite ca s-a surpat terenul. Termenul pe care il avem este 18 luni de la data la care rezolvam aceasta problemă”, a mai spus ministrul Dan Șova.
foto Autostrada Oraștie -Sibiu, centura Sebeș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 19 martie 2026: Anunț finalizare proiect „Creșterea eficienței energetice a societății PREBET AIUD SA”
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” SC PREBET AIUD SA, în calitate de Beneficiar, cu cod de identificare fiscală RO1763841, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J01/121/1991, cu sediul în Mun. Aiud, str. Arenei, nr. 10, județ Alba, a implementat proiectul „Creșterea eficienței energetice a societății PREBET […]
Comunicat de presă – 17 martie 2026: Anunț închidere proiect „Dotarea Școlii Gimnaziale Blandiana Județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA Comuna BLANDIANA, în calitate de beneficiar, a semnat în data de 09.08.2023 contractul de finanțare nr. 1106DOT/2023 pentru proiectul cu titlul „DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA” cod F-PNRR-DOTĂRI-2023-6378, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. […]
Comunicat de presă – 13 martie 2026: Anunț încheiere proiect „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ 13.03.2026 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Anunț încheiere proiect „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA” Proiectul „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”, Cerere de finanțare nr. C10-I4-6/16.05.2022, Contract de finanțare nr. 129189/16.11.2022, Componenta C10-Fondul Local, Investiția […]