Politică Administrație

Trei tineri vor candida din partea M10 la Consiliul Local Alba Iulia. Obiectivul, depășirea pragului electoral

Ioana Oprean

Publicat

în

M10, partid înființat de europarlamentarul Monica Macovei, are ca obiectiv, în Alba Iulia, depășirea pragului electoral și propune trei tineri pentru consiliul local.

Lansarea candidaților M10 a avut loc, sâmbătă, la Hotel Transilvania din Alba Iulia, în prezența Monicăi Macovei. M10 își propune depășirea pragului electoral și nu are un candidat pentru funcția de primar, a spus Ciprian Cucu, președintele filialei din județul Alba.

Cei trei tineri, care candidează pentru Consiliul Local, sunt: Marius Rusu, Veronica Sandu și Bogdan Gavrilă.

Marius Rusu (30 de ani) este programator web și a spus că, datorită meseriei, își dorește o informatizare a administrației locale.

Veronica Sandu (35 de ani), de profesie psiholog, a spus că își dorește, în primul rând, o schimbare la nivelul conștientului în Alba Iulia.

Bogdan Gavrilă (31 de ani) este grafician și susține că se implică în viața politică pentru că vrea o schimbare în bine și să rămână în acest oraș.

Președintele M10 Alba, Ciprian Cucu, care este lector al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, s-a arătat nemulțumit de cei din administrație și spune că sunt două modalități prin care o societate poate avansa: implicarea civică și implicarea politică.

Odată cu lansarea candidaților pentru Consiliul local Alba Iulia a fost prezentat și Trif Nicolae, candidat la Primăria comunei Sohodol.

M10 Alba Iulia propune o administrație publică mai eficientă și mai responsabilă

”Partidul M10 Alba consideră că dezvoltarea orașului stă în inițiativa privată și implicarea civică a cetățenilor, însă administrația publică poate fi un catalist al dezvoltării sau un impediment. Ne dorim un aparat administrativ redus și eficient, responsabil și care să comunice cu cetățenii.

Propuneri:

  • Simplificarea actelor și procedurilor: dorim să preluăm modelul „Comisiei de tăiat hârtii” și să simplificăm procedurile unde este posibil. Informatizarea admnistrației publice este o prioritate, în măsura în care se poate face local.

Metode și mecanisme:

  1. Dezvoltarea unei platforme pentru a prelua informații de la cetățeni.
  2. Analiza procedurilor existente și propuneri de eficientizare, simplificare și informatizare.

Depolitizare:

Dorim să construim o administrație publică organizată în jurul competențelor, nu a relațiilor politice.

Metode și mecanisme:

  1. Vom solicita un audit al aparatului tehnic al Primăriei și instituțiilor din subordine.
  2. Dorim monitorizarea concursurile pe post, luând poziție față de posibile erori sau implicări pe linie politică.
  • Responsabilizare: lucrările de infrastructură nu sunt mereu făcute la timp și la calitatea corespunzătoare.

Propunem:

  1. Majorarea penalităților pentru firmele care nu îndeplinesc contractele corespunzător.
  2. Identificare posibilităților de responsabilizare a angajaților din Primărie care greșesc în îndeplinirea atribuțiilor.
  • Comunicare: remarcăm că s-au făcut progrese privind comunicarea administrației cu cetățenii, dar considerăm că se poate îmbunătăți

1) sistemul de preluare a reclamațiilor / observațiilor,

2) sistemul de informare a cetățenilor despre proiecte și priorități,

3) mecanismele de promovare a evenimentelor.

Consilierii noștri vor elabora propuneri de eficientizare a compartimentelor responsabile de comunicarea cu cetățenii și a celor responsabile de relații publice și promovare, cu focalizare pe mediul online”, arată M10 Alba Iulia.

[nggallery id=1951]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult