Trei bărbați au spart un local din Alba Iulia și au furat 4.200 de lei. Ce pedeapsă au primit în instanță
Trei bărbați au spart un local din Alba Iulia și au furat 4.200 de lei. Ce pedeapsă au primit în instanță
Trei bărbați au fost „răsplătiți” cu pedeapsa închisorii, din partea Judecătoriei Alba Iulia, după ce au spart un local din Municipiul Alba Iulia și au furat 4.200 de lei.
În data de 07 noiembrie 2019, în jurul orei 01:00, inculpaţii M.A.S, S.E și I.A.P au pătruns, prin forţarea sistemului de asigurare al uşii de acces în incinta unui local din Alba Iulia, de unde au sustras suma de 4.200 lei.
Audierea inculpaților
În cursul urmăririi penale, inculpatul S.E. a recunoscut săvârşirea faptei şi a precizat că a forţat uşa din spate a spaţiului comercial cu o şurubelniţă, iar inculpatul I.A.S. a forţat-o cu o rangă. Acelaşi inculpat a mai precizat şi faptul că de pe o ladă de bere de sub chiuvetă a luat suma de 2.000 lei, în timp ce inculpatul M.A.S. a luat o borsetă în care se afla suma de 1.700 lei.
Totodată, inculpatul I.A.S. a menţionat, în cursul urmăririi penale, că a ajutat la deschiderea uşii prin forţare cu un levier, în timp ce inculpatul S.E. a încercat deschiderea cu o şurubelniţă. La fel ca inculpatul S.E, şi acesta a relatat că inculpatul M.A.S a găsit o borsetă cu bani, pe care a luat-o, precum şi că inculpatul I.A.S a sustras o sumă de bani din interiorul localului.
Declarațiile martorilor
Un martorul a declarat faptul că în noaptea de 06/07.11.2019, în timp ce se afla în zona bld. Transilvaniei din Alba Iulia, i-a observat pe cei trei inculpaţi venind în fugă, iar ulterior s-a deplasat împreună cu aceştia la mai multe localuri unde au jucat la aparate de noroc electronice, iar atât el, cât şi alți doi cunoscuți au primit, fiecare, câte 50 de lei de la inculpatul I.A.S. Nu în ultimul rând, un alt martor a arătat că în ziua următoare a aflat că cei trei inculpaţi au „spart” un local.
Din declaraţia unui alt martor rezultă că în noaptea de 06/07.11.2019 se afla împreună cu cei 3 inculpaţi, iar la un moment dat inculpatul I.A.S. s-a retras din zonă, apoi a revenit având asupra sa o cagulă şi o rangă. Din aceeaşi declaraţie reiese că iniţial au încercat să pătrundă în local inculpaţii I.A.S şi S.E, însă din cauza faptului că nu au reuşit, a mers şi inculpatul M.A.S, iar la scurt timp s-a auzit un zgomot puternic, ocazie cu care martorul şi-a dat seama că cei trei inculpaţi au pătruns în local.
Măsurile preventive
Cu privire la inculpatul M.A.S „se reţine că acesta a fost reţinut pentru o durată de 24 ore în intervalul 07.11.2019, ora 18:30 – 08.11.2019, ora 18:30, astfel încât în temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 72 alin. 1 C.pen. instanţa va deduce din pedeapsa închisorii durata reţinerii de 24 de ore din data de 07.11.2019, ora 18.30 la data de 08.11.2019, ora 18:30”.
Cu privire la inculpatul S.E „se reţine că acesta a fost reţinut pentru o durată de 24 ore în intervalul 07.11.2019, ora 15:25 – 08.11.2019, ora 15:25, astfel încât în temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 72 alin. 1 C.pen. şi 127 C.pen. instanţa va deduce din durata măsurii educative privative de libertate durata reţinerii de 24 de ore din data de 07.11.2019, ora 15:25 la data de 08.11.2019, ora 15:25”.
Cu privire la inculpatul I.A.S „Se reţine că acesta a fost reţinut pentru o durată de 24 ore în intervalele:
– 29.12.2018, ora 04:00 – 30.12.2018, ora 04.00 (dosar nr. ####/176/2020)
– 26.09.2019. ora 16:43 – 27.09.2019, ora 16:43 (dosar nr. ###/176/2020)
– 07.11.2019, ora 16:20 – 08.11.2019, ora 16:20 (dosar nr. ####/176/2020).
De asemenea, se reţine că faţă de acesta au fost luate şi menţinute, succesiv, măsurile arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la data de 09.04.2021, la zi”.
Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia
Pentru inculpatul M.A.S
În baza art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen. condamnă pe inculpat, cu antecedente penale la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) și d) și alin. 2 lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen.
Pentru S.E
În temeiul 113 alin. 3, art. 114 alin. 2 lit. a C.pen., art. 115 alin. 2 pct. 2 lit. a) C.pen. şi art. 124 C.pen. va aplica inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) și d) și alin. 2 lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., totul cu aplicarea art. 113 și urm. din C.pen., măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o durată de 1 an, în condiţiile art. 124 C.pen.
Pentru inculpatul I.A.S
În temeiul art. 124 alin. 3 C.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen. menţine măsura internării într-un centru educativ şi prelungeşte durata acesteia cu un an, urmând ca măsura educativă a internării în centru educativ să fie prelungită, de la 2 ani la 3 ani.
În temeiul art. 40 alin. 1 C.pen. raportat la art. 129 alin. 2 lit. b C.pen. va dispune executarea pedepsei închisorii de 1 an şi 9 luni închisoare, la care se va adăuga o pătrime din durata măsurii educative, respectiv 8 luni, urmând ca inculpatul, în prezent la PNT AIUD, să execute pedeapsa închisorii de 2 ani şi 5 luni (8 luni + 1 an şi 9 luni = 2 ani şi 5 luni) în regim de detenţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Revelion 2025-2026 la Alba Iulia: Foc de artificii, muzică și șampanie în noaptea dintre trecerea anilor în Piața Cetății
Revelion 2025-2026 la Alba Iulia: Foc de artificii, muzică și șampanie în noaptea dintre trecerea anilor în Piața Cetății Albaiulienii își vor putea petrece noaptea de Revelion 2025-2026 în Piața Cetății, unde vor avea parte de un spectacol de artificii acompaniat de muzică. Ca în fiecare an, organizatorii au pregătit, pe lângă focurile de artificii […]
Șapte magistrați din Alba, solidari cu colegii care reclamă presiunile din sistemul de justiție. Cine sunt cei șase procurori și un judecător
Șapte magistrați din Alba, solidari cu colegii care reclamă presiunile din sistemul de justiție Șapte magistrați din Alba, respectiv șase procurori și un judecător, s-au înscris pe lista celor care au declarat că îi susțin pe colegii lor care au denunțat problemele și presiunile din sistemul de justiție. Până ieri, lista cuprindea peste 800 de […]
FOTO | Cine este șoferul DECEDAT pe DJ 742, după ce s-a răsturnat cu camionul într-o vale: Avea 51 de ani și era din Bistra
Cine este șoferul DECEDAT pe DJ 742, după ce s-a răsturnat cu camionul într-o vale: Avea 51 de ani și era din Bistra Victima accidentului mortal de miercuri seara, de pe DJ 742, avea 51 de ani și era din Bistra. Bărbatul se afla la volanul unui autocamion încărcat cu piatră când s-a răsturnat într-o […]
