Trei bărbați au bătut cu sălbăticie o persoană care pescuia pe balta de la Găbud. L-au lovit cu bâta în zona capului de 5 ori
Trei bărbați au bătut cu sălbăticie o persoană care pescuia pe balta de la Găbud. L-au lovit cu bâta în zona capului de 5 ori
Trei bărbați din Luduș, județul Mureș, au fost condamnați la Tribunalul Alba la închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Vicitma acestora a fost un bărbat care pescuia pe o baltă din satul Găbud, comuna Noșlac. Fapta a avut loc în 14 septembrie 2022, iar prima hotărâre a fost publicată în 18 aprilie 2024.
Potrivit rechizitoriului, cei trei au mobilizat victima, un alt bărbat care se afla la pescuit, și au agresat-o prin aplicarea în mod repetat de lovituri cu o bâtă în zona capului, „cu suficientă intensitate cât să producă fracturarea antebrațului stâng, ridicat cu scopul protecției capului victimei”.
Persoana agresată a suferit leziuni la cap și la nivelul mâinilor, a căror gravitate a fost evaluată la 40-45 de zile de îngrijiri medicale. Inițial, cei trei (Carol K., cu antecedente penale, Ștefan N. și Ștefan O.), cu domiciliul în Luduș, județul Mureș, au fost cercetați pentru lovire și alte violențe. Ulterior, după ce medicul legist a constatat că viața victimei a fost pusă în pericol, a fost schimbată încadrarea juridică, în tentativă de omor, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Cei trei inculpați au încercat să obțină, pe parcursul analizei dosarului în camera preliminară, restituirea cauzei la Parchet, invocând administrarea nelegală a unor probe, precum și faptul că persoana agresată și-a retras plângerea. Retragerea plângerii prealabile a victimei s-a produs în 20 septembrie 2022, dar schimbarea încadrării juridice în tentativă de omor a anulat această probă favorabilă inculpaților. Dacă se păstra infracțiunea de lovire sau alte violențe, cei trei ar fi scăpat de răspunderea penală.
Citește și: Când începe prohibiția la pescuit 2024: Care sunt speciile de pește interzise spre capturare tot anul
Agresiunea ar fi fost determinată de faptul că unul dintre cei trei inculpați revendica balta de pescuit și era nemulțumit de faptul că existau persoane care pescuiau. Un martor, care se afla și el la pescuit, a declarat că a văzut venind o dubă albă, din care au coborât în viteză două persoane necunoscute, care l-au întrebat ce face acolo.
„Martorul s-a speriat, a fugit, nu înainte să fie lovit cu pumnul în cap de unul dintre ei, iar alți colegi erau în apropiere de containerele de cazare și se uitau. În timp ce fugea, martorul a văzut o altă mașină tip jeep, condusă de (…), care are o pescărie în vecinătatea locului respectiv, din care a coborât o persoană care a luat o bâtă din spatele mașinii, lungă de cca 1 metru, neprelucrată, din salcâm, cu care a pornit în fugă spre victima care între timp abandonase pescuitul. Speriat, martorul a ajuns la locul de cazare, spunându-le colegilor că «a luat o bâtă și îl omoară pe băiat», cu referire la victimă.
Speriat, s-a băgat în containerul de cazare, fără să mai vadă ce se întâmplă”, a declarat martorul, potrivit încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.
Lovit cu bâta în zona capului de 5 ori
În final, Ștefan N. și Ștefan O. au fost condamnați, fiecare, la câte 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, iar Carol K. a primit 4 ani după gratii. Cei trei au fost obligați să nu se apropie de victimă timp de 3 ani de la data executării pedepsei.
„Cu privire la circumstanțele reale ale faptei reținute în sarcina celor trei inculpaţi, instanţa constată că, pe fondul pescuitului neautorizat de către victimă, aceasta a fost agresată cu pumnii şi picioarele de către inculpaţii (…), iar mai apoi, de inculpatul (…) care a lovit-o cu o bâtă în zona capului de 5 ori, de sus în jos, cu intensitate, în timp ce era imobilizată de ceilalţi doi inculpaţi, victima reuşind să se elibereze şi să ridice mâna stângă deasupra capului, parând astfel loviturile.
Loviturile aplicate au fost deosebit de intense, având în vedere că s-a fracturat braţul victimei, aşa cum s-a reţinut şi prin raportul de expertiză. În acest context, reiese că inculpaţii au luat cu ușurință rezoluția infracțională, comportamentul infracțional fiind declanșat pe fondul pescuitului neautorizat, iar modalitatea în care inculpaţii au comis infracțiunea denotă agresivitatea crescută a acestora, dar și indiferență față de cea mai importantă valoare socială protejată de lege – viața”, a precizat magistratul de la Tribunalul Alba.
Hotărârea instanței poate fi contestată la Curtea de Apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 40.500 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 18 – 22 august 2025
ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 40.500 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 18 – 22 august 2025 Inspectorii ITM Alba au depistat o persoană fără forme legale de angajare, în urma controalelor din perioada 18-22 august 2025. Au fost aplicate amenzi în valoare de 40.500 de […]
VIDEO | AMENZI de 8.500 de lei date de jandarmii din Alba la evenimentele din weekend de la Alba Iulia și Întregalde: 200 de articole de îmbrăcăminte confiscate în Talcioc
AMENZI de 8.500 de lei date de jandarmii din Alba la evenimentele din weekend de la Alba Iulia și Întregalde În perioada 22 – 24 august 2025, pe lângă asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimetele desfășurate pe raza județului, au fost efectuate 7 activități de intervenție preventivă la evenimentele desfășurate la Alba Iulia și […]
MÂINE | „Armonia Artelor”, salon literar și întâlnire cu artele plastice la Sebeș: Expoziție, momente de lectură și proiecție de film la Muzeul Municipal „Ioan Raica”
„Armonia Artelor”, salon literar și întâlnire cu artele plastice la Sebeș: Expoziție, momente de lectură și proiecție de film la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Marți, 26 august 2025, începând cu ora 18.00, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș găzduiește, în spațiul grădinii interioare, evenimentul cultural „Armonia Artelor” – Salon literar și întâlnire cu artele plastice. Evenimentul […]