Transavia, în topul companiilor care au încasat cele mai mari subvenţii din agricultură din România
Compania Transavia, una dintre cele mai reputate afaceri de familie din România și liderul pieței de carne de pasăre din România este printre cei mai mari zece beneficiari de subvenţii din agricultură.
Cei mai mari zece beneficiari de subvenţii din agricultură, cu activităţi atât în sectorul vegetal, cât şi în cel zootehnic, au încasat anul trecut peste 53,1 de milioane de euro, mai mult cu peste 23 milioane de euro faţă
de anul 2018, conform datelor transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
În 2018, sumele încasate din subvenţii de primii zece beneficiari au totalizat 29,61 milioane de euro, scrie Agerpres.
SC Agricost SA din judeţul Brăila a fost şi în 2019 pe primul loc în acest top, cu 11,81 milioane de euro, suma fiind în creştere faţă de anul precedent când a încasat 9,18 milioane de euro. Compania activează în sectorul agricol, având în concesiune de la statul român circa 56.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei. Agricost este deţinută de Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite şi are ca activitate principală cultivarea şi comercializarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase şi alte culturi nepermanente.
Topul beneficiarilor de subvenţii este completat de SC Smithfield România SRL, din judeţul Timiş, cu 8,58 milioane de euro, Avicola SA Buzău – 5,64 milioane de euro, Transavia SA din judeţul Alba – 5,28 milioane de euro, SC Intercereal SA din Ialomiţa – 4,9 milioane de euro, SC Vanbet SRL Vaslui – 4,42 milioane de euro, Emiliana West Rom SRL Timiş – 3,41 milioane de euro, SC Agrisol Internaţional RO SRL din Ialomiţa – 3,30 milioane de euro, SC Padova Agricultura SRL Brăila – 3,25 milioane de euro şi SC Maria Trading SRL din judeţul Călăraşi – 2,81 milioane de euro.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]