Transalpina, cea mai înaltă și spectaculoasă șosea din România, s-ar putea deschide circulației pe 15 mai
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi-a propus să deschidă Transalpina până pe 15 mai. Potrivit site-ului CNADNR, secţiunea Drumuri Naţionale, pe DN 67 C Novaci – Rânca circulaţia autovehiculelor este întreruptă până pe 15 mai. Restricţiile rutiere au fost prelungite deja de două ori până acum, deşi perioada de trafic închis se încheia conform graficelor pe 30 martie.

Vremea rea a făcut ca drumarii să amâne deszăpezirea Transalpinei în zona de creastă, cu toate că pe anumite tronsoane se poate ajunge cu maşina. Siguranţa traficului nu este însă aceeaşi pe toate porţiunile din drumul naţional, mai ales din cauza posibilelor căderi de stânci de pe versanţi şi a faptului că vremea este în continuare schimbătoare.
Drumarii speră să deschidă Transalpina pe 15 mai, în special dacă vremea va ţine cu ei şi îi va lăsa să intervină, mai ales în zonele unde stratul de zăpadă are încă o înălţime considerabilă.
Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România, cât şi din întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, atingând altitudinea maximă (2145 m) în Pasul Urdele. Transalpina traversează Munţii Parâng de la Nord la Sus fiind paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului.
Sursa Realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Creșterea salariului minim, aprobată de Guvern: Cât va deveni acesta de la 1 iulie 2026 Guvernul a adoptat joi, 12 martie 2026, hotărârea privind majorarea salariului minim, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, care a descris măsura drept o decizie importantă pentru românii care muncesc „cinstit şi corect”. „Astăzi am deblocat o decizie importantă pentru […]
Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026
Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026 Guvernul a aprobat, joi, 12 martie, prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a […]
FOTO | Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic
Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat, joi, 12 martie 2026 o vizită oficială în România. Volodimir Zelenski a fost primit de către președintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni. Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tête-à-tête, urmate de discuţii […]