Trăim decenii de împliniri mărețe: Guvernul va publica un volum despre realizările sale în 2018
Premierul Viorica Dăncilă a confirmat, miercuri, la începutul şedinţei Executivului, publicarea volumului despre realizările Guvernuluiu în 2018.
”Pentru a stabili foarte clar ce avem de făcut în acest an, avem nevoie de un raport detaliat al măsurilor din programul de guvernare adoptate şi implementate în cursul anului 2018. Am solicitat Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză să elaboreze acest raport, în colaborare cu ministerele şi instituţiile guvernamentale. Documentul va reflecta măsurile luate în toate domeniile de activitate, proiectele de investiţii finalizate în cursul anului 2018 şi stadiul celor în curs de finalizare. Consider că este de datoria noastră şi în spiritul asigurării transparenţei activităţii guvernamentale să facem cunoscute efectele măsurilor pe care le-am luat, programele guvernamentale derulate, investiţiile realizate din bugetul naţional, cât şi din fondurile europene”, a afirmat Dăncilă.
Ea a precizat că documentul va fi publicat şi va fi distribuit instituţiilor din administraţia publică centrală şi locală.
Potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a şedinţei, Guvernul va publica un volum despre realizările Executivului în anul 2018, în 500 de exemplare, acesta urmând să fie realizat de Comisia Naţională de Prognoză, sub coordonarea lui Darius Vâlcov.
Potrivit memorandumului, o evaluare complexă cu sprijinul tuturor instituţiilor este necesară din următoarele considerente:
– În fiecare domeniu pentru îndeplinirea unei prevederi din Programul de guvernare s-au întreprins acţiuni suplimentare de pregătire a cadrului legislativ, metodologic şi instituţional pentru implementare (ordine de aplicare, înfiinţarea de structuri organizatorice, reconfigurare atribuţii şi compartimente, etc); din această cauză activitatea intensă de realizare a
obiectivelor Programului de guvernare trebuie evidenţiată în întreaga sa complexitate;
– S-au întreprins acţiuni noi, suplimentare faţă de prevederile Programului de guvernare, care au asigurat îndeplinirea obiectivelor acestuia dar şi ca răspuns la realitatea economico-socială foarte dinamică; în absenţa unor astfel de măsuri implementarea unor prevederi din Programul de guvernare ar fi mai dificilă;
– Pe parcursul anului 2018 s-au întreprins acţiuni de pregătire a implementării unor angajamente prevăzute pentru anul 2019 sau chiar în anii următori;
– În Programul de guvernare sunt evidenţiate şi măsuri cu caracter general, sintetic şi cu aplicabilitate permanentă, ceea ce face necesară o individualizare a acţiunilor întreprinse în anul 2018.
„Multe din angajamentele asumate au însemnat şi înseamnă evaluări şi analize laborioase de impact, investigare profesionistă a soluţiilor de implementare, un amplu demers de informare cu privire la experienţele internaţionale, proiectarea şi reglementarea soluţiilor alese dar şi a mecanismelor instituţionale şi organizaţionale de trasnspunere în practică a angajamentelor”, se mai arată în memorandum, care justifică necesitatea elaborării unui astfel de volum şi prin prisma Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Sursa News.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]