Traiectoria unui destin – Arcadie Hinescu

Din Bănila cu veşmântul ei de Cernăuţi, la 30 de km, acolo unde izvoarele Siretului îşi tremură încă mănunchiul cu răbdare şi speranţă, împingând mereu mireasmă de Bucovină peste întinderea limbii române, se trage Arcadie Hinescu, omul acela blând, rotunjind încredere şi prietenii, sinceritate şi bun-simţ, iubirea de familie, colegialitate strălucitoare. Născut în luna florilor – 18 aprilie 1942 – va ajunge în Şercaia, localitatea aceea mirifică pe umerii căreia munţii îşi lasă poalele încărcate de izvoare, văi ca un strop de cer din care răsar rădăcini de neam, de statornicie şi vise, rămânând pe acoperişurile caselor freamăt de cununi purificatoare. Aici a terminat şcoala primară şi gimnaziul, elevul silitor, ascultător, limpezindu-şi privirile cu ambiţia de a ajunge mai departe. Şi acest „mai departe” a fost liceul „Radu Negru” din Făgăraş – oraşul care are ca inimă o cetate veche, pe care rugina vremii este încă un alfabet neelucidat întrutotul. Nu o dată paşii lui s-au împotmolit în întrebări şi aşteptare, în mirosul câmpului cu urcuşul drumului spre subsuoara altor munţi. Se împrietenise cu lemnul, deveniseră prieteni nedespărţiţi. Ca să-l răsplătească s-a înscris la Facultatea de Industria Lemnului a Universităţii din Braşov. Postura de şef de promoţie la Politehnica braşoveană i-a încărcat existenţa cu altfel de idealuri. Cu toate acestea n-a rămas asistent, a ales lungul drum al carierei de dascăl sprea ea însăşi ca inginer profesor la Blaj, doctor în economie. Teza lui de doctorat „Creşterea eficienţei economice prin aplicarea analizei valorii în industria lemnului”. Blajul anului 1966 era acelaşi parcă încremenit în istorie, respirând prin cuminţenia şi dârzenia Câmpiei Libertăţii, afânată de neliniştea teiului de pe Hulă, de fluierul Iancului, de moţii sosiţi aici, mulţi cât cucuruzul brazilor, prin gorumul lui Horea şi mai ales de şcolile de obşte, de spiritul unei catedrale, de-o bibliotecă documentară cipariană, în a cărei sală de lectură se întâlnesc intelectualii oraşului de pe Târnave, prin existenţa Grupului Şcolar Forestier, a Liceului Industrial de Prelucrarea Lemnului unde Arcadie şi-a impus statura faptei, corectitudinea, obiectivitatea şi un întreg nucleu de virtuţi. Cercetarea devenise asul său din mânecă, ceea ce l-a detaşat de unii colegi, l-a angajat într-o cursă a formării unei personalităţi cu timbrul specific al entuziasmului, seriozităţii şi colaborărilor vaste cu publicaţii de specialitate, cotidiane, reviste, instituţii şi facultăţi – de la articole, eseuri, studii până la manuale, recenzii, însemnări. A fost şi director al Combinatului de Prelucrare a Lemnului Blaj.
Se căsătoreşte în anul 1972 cu o tânără frumoasă, Ana, tobă de carte, coborâtoare din universitatea clujeană, profesoară, ani mulţi directoare a Bibliotecii Municipale, întemeindu-şi o sfântă familie. Peste lucrările sale „Analiza valorii în industria lemnului”, „Prevenirea şi stingerea incendiilor în economia forestieră”, „Cartea tâmplarului universal”, „Manualul maistrului”, „Industria lemnului”, „Management”, „Tehnologia fabricării mobilei” aveau să se suprapună peste 600 de studii cu caracter tehnic şi un dicţionar „Oameni de seamă ai Blajului” împreună cu soţia şi, mai ales, activitatea universitară la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia care i-a amplificat prestigiul, experienţa, destinul. În perioada albaiuliană devenise un om al cetăţii, cu multiple responsabilităţi, participări la conferinţe naţionale şi internaţionale, întâlniri cu scriitori, lansări de carte. Portretul lui căpătase amplitudinea unei vocaţii de dascăl eminent. Lucrările ce-au urmat stau mărturie, ca şi preţuirea atâtor colegi şi studenţi. Aşa ne-am cunoscut, aşa ne-am împrietenit ca fii devotaţi limbii române, promovării valorilor de cultură şi civilizaţie bucurându-mă de aprecierile şi atitudinea sa de om al echilibrului şi perspectivelor, până într-o zi (14 noiembrie 2011) când un tragic accident a spulberat radiografia fizică a unui trup. Rămâne luminată de cuvinte radiografia sa intelectuală inconfundabilă. Blajul căzuse în beznă. Semnul Crucii
s-a furişat în suflet, l-a luat de mână să-l ducă la Dumnezeu să depună mărturie un om al onoarei şi frumuseţii interioare, pentru un soţ şi tată iubitor. Lucrările lui au ca acoperire chiar aceste calităţi incontestabile. Dumnezeu să-l binecuvânteze cu imensa-i bunătate, iar amintirea lui să rămână pe pământ fruct în Pomul Cunoaşterii.

Ion MĂRGINEANU

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---