Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un tânăr de 23 de ani, DECEDAT după ce a fost lovit MORTAL de un tren de marfă în Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un tânăr de 23 de ani, DECEDAT după ce a fost lovit MORTAL de un tren de marfă în Blaj

Un tânăr de 23 de ani, a decedat în noaptea de miercuri spre joi după ce a fost lovit MORTAL de un tren de marfă în Blaj.

Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 08/09 octombrie 2025, în jurul orei 01.00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în Stația CF Blaj, la kilometrul 372+600 de metri, o persoană ar fi fost accidentată de un tren de marfă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr de 23 de ani, din municipiul Blaj.

Din cercetările preliminare efectuate la fața locului, reiese că tânărul ar fi fost surprins și accidentat mortal de un tren de marfă, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult