Rămâi conectat

Ştirea zilei

Trafic de influenţă pentru promovarea examenelor la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia

Unirea Ziarul

Publicat

în

Trafic de influenţă pentru promovarea examenelor la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia

*Cum a vrut un student să treacă pe locurile subvenționate de la buget *A dat bani, dar pentru că nu a primit niciun ajutor a depus plângere

Un student de la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia i-a plătit unui bărbat o sumă de bani pentru a-l ajuta să treacă mai uşor examenele. Pentru că nu a primit, în final, niciun ajutor, a făcut un denunţ la Parchet, iar persoana care a luat banii a fost condamnată.

Lucian Alexandru P., de 29 de ani, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, admis de instanţa de judecată. Astfel, inculpatul acuzat de trafic de influenţă a fost de acord cu pedeapsa de 1 an şi 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării, sub supraveghere, pe o perioadă de 2 ani. În acordul încheiat cu Parchetul s-a reţinut că, în luna ianuarie 2020, inculpatul i-a pretins martorului denunţător, student, sume de bani, lăsând să creadă că, prin intermediul unui asistent universitar în cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918“, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul instituţiei care au în atribuţii promovarea examenelor şi trecerea de la sistemul cu plată la sistemul bugetar.

 ”Astfel, martorului denunţător i s-a creat convingerea că prin intermediul cadrului didactic (…), se va ajunge la persoane care îl vor ajuta să promoveze examenele şi trecerea de la sistemul cu plată la sistemul bugetar.  La data de 7.01.2020, inculpatul a primit suma de 100 de euro de la martorul denunţător, sumă ce a fost trimisă acestuia în oraşul Câmpeni prin intermediul unui şofer al unui mijloc de transport în comun.

Suma a fost dată pentru promovarea examenelor din sesiunea februarie 2020. În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 10.01.2020, martorul denunţător i-a dat inculpatului suma de 675 de lei prin mandat poştal online, sumă ce i-a fost pretinsă de acesta pentru a-şi exercita influenţa ca prin intermediul martorului (…)  să-i faciliteze transferul de la sistemul de învăţământ cu taxă la sistemul de învăţământ suportat de bugetul de stat şi obţinerea unei burse de studii”, se precizează în documentul validat de Tribunalul Alba în 20 iulie 2020.

Cu ocazia audierii, studentul a depus copii ale convorbirilor purtate prin aplicaţia Messenger cu inculpatul, în care acesta din urmă a confirmat primirea sumelor de 100 de euro şi  675 de lei.

În perioada de supraveghere, bărbatul are obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei şi de a desfăşura o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei oraşului Câmpeni sau Primărei Oraşului Abrud. De asemenea, a fost obligat să restituie studentului-denunţător sumele de bani primite pentru promisiunea de traficare a influenţei pe lângă asistentul universitar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

”Băiat bun și bland, prea repede ai plecat”: Mesaje de condoleanțe pentru Adrian, tânărul care a DECEDAT după ce a rămas prins sub un utilaj agricol care s-a răsturnat

Ioana Oprean

Publicat

în

”Băiat bun și bland, prea repede ai plecat”: Mesaje de condoleanțe pentru Adrian, tânărul care a DECEDAT după ce a rămas prins sub un utilaj agricol care s-a răsturnat Moartea lui Adrian Burz, tânărul de 35 de ani decedat joi, 6 noiembrie 2025, în tragicul incident din comuna Vidra, a șocat pe toată lumea. Fie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO-VIDEO | Înghesuială și nervi pe traseele din Alba Iulia: Autobuze pline și pasageri revoltați de reducerea curselor și timpul lung de așteptare

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Înghesuială și nervi pe traseele din Alba Iulia: Autobuze pline și pasageri revoltați de reducerea curselor și timpul lung de așteptare Situație tot mai tensionată în Alba Iulia, unde călătorii se plâng că sunt nevoiți să circule înghesuiți în autobuze, după ce programul mijloacelor de transport a fost redus. Mulți dintre cei afectați sunt vârstnici, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Șoferii și controlorii STP Alba, disperați că nu și-au primit salariul de două luni, s-au dus peste Primărie: ,,Nu mai putem continua așa. Luni parcăm autobuzele”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii și controlorii STP Alba, disperați că nu și-au primit salariul de două luni, s-au dus peste Primărie: ,,Nu mai putem continua așa. Luni parcăm autobuzele” Criza transportului public din Alba Iulia continuă. Războiul dintre Primăria municipiului și STP a început în urmă cu aproximativ o lună, când operatorul a anunțat că sistează circulația autobuzelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea