Actualitate

Tradiţii şi superstiţii de Buna Vestire: Astăzi cântă cucul iar cine mănâncă peşte este sănătos tot anul!

Alexandra Mates

Publicat

în

Sărbătoarea pe care creştinii o celebrează astăzi – Buna Vestire avea în unele zone şi o altă semnificaţie pe lângă cea religioasă. Acum cânta pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viaţa omului. Când o persoană îl auzea pentru prima oară cântând, trebuia să numere de câte ori cânta pentru a şti câţi ani mai are de trăit.

De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

În Apus, sărbătoarea Bunei Vestiri este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului. În calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscută sub denumirea de Blagoveştenia sau Ziua Cucului.

Tradiţia mai spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. În Bucovina nu se pun ouă sub cloşcă de Buna Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieşi pui cu două capete şi patru picioare.

În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuica. Tot acum, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau până în zori. Fiind dezlegare la peşte, se spune că acela care gusta peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.

Buna Vestire sau Ziua Cucului

Potrivit creştinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavriil sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos. În calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numeşte şi Blagoveştenia sau Ziua Cucului, cucul ocupând un loc central în cadrul acestei mult aşteptate sărbători. Cucul perceput ca încarnare a strămoşului mitic, pasăre cu un pronunţat substrat erotic, anunţa sosirea efectivă a primăverii. Primul său cântec care are loc de obicei la Buna Vestire, trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Dacă nu ar fi îndeplinite aceste condiţii rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol, în partea stângă sau în spatele omului, era semn de rău augur, după cum indică şi versurile: „Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!”; mai mult, dacă cineva auzea cucul toată primăvara se credea că va muri în scurt timp. Pe aceleaşi coordonate se situează şi întrebare:”Cucule, puiucule/ Câţi ani îmi vei dărui/ Până ce eu voi muri?”, după care se număra cântecul cucului (de câte ori îşi strigă numele).

Pe de altă parte, flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc lucruri care îi interesau mai mult, precum: „Cucule voinicule/ Câţi ani îmi vei da/ Pân’ m-oi însura (mărita)?” Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece tăcerea echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de aşteptare!

Comportamentul Cucului a făcut din el un simbol al nestatorniciei şi mai ales, al adulterului, al dragostei tăinuite, numită în popor şi boala cucului, aici avându-şi originea şi cunoscută expresie: „Măi băiete cucuiete/ Ce ţi-e capul tot la fete!

După cum ştim, la Buna Vestire este dezlegare la peşte, peştele fiind celălalt „personaj” central al acestei sărbători. În plan simbolic, peştele se apropie de cuc, având un pronunţat substrat sexual; în acest sens, aduceţi-vă aminte numai de basmul în care tânăra fată rămâne gravidă după ce a mâncat peşte. Consumul ritual de peşte era justificat prin credinţa că cei ce vor face aşa vor fi sănătoşi ca peştele tot anul.

  Sursa: creştinortodox.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețurile continuă să crească în România: Inflația a ajuns la 9,7% în decembrie 2025. Energia electrică, transportul și serviciile, în topul scumpirilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile continuă să crească în România: Inflația a ajuns la 9,7% în decembrie 2025. Energia electrică, transportul și serviciile, în topul scumpirilor Inflația a continuat să rămână la un nivel ridicat la finalul anului 2025, potrivit datelor publicate de Direcția Regională de Statistică Alba. În luna decembrie, prețurile de consum au crescut atât față de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026: Încălzire semnificativă în perioada următoare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, 2 februarie 2026, o estimare a evoluției valorilor termice și precipitațiilor, pe regiuni istorice ale României, în intervalul 2-15 februarie 2026. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la  română și matematică

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la  română și matematică Susţinerea examenului de Evaluare Naţională este probabil unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui adolescent, acţiune care îi poate asigura un liceu de top şi un parcurs corespunzător în viaţă. În principiu se pot susţine […]

Citește mai mult