Tradiţii şi obiceiuri ale creştinilor ortodocşi care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi
Sărbătoarea Naşterii Domnului, sărbătorita pe data de 7 ianuarie – potrivit vechiului calendar iulian, este prefaţată de seara de Ajun, când copiii şi tinerii îmbrăcaţi in costume tradiţionale, având colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, pentru a vesti Naşterea Pruncului Sfânt. Când colindătorii se întorc acasă, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, numita ‘Cina Sfânta’, dar numai după ce pe cer a răsărit prima stea, care semnifica astrul ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mântuitorului.
În ziua de Crăciun, creştinii ortodocşi de rit vechi merg la biserica, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradiţională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, peste, ciorbe si borsuri, zacusca, vin si vodca.
Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi haladet (o piftie speciala, care se serveşte cu hrean), lapsa (tăiţei fierţi în supa de pasare), sărmăluţe in foi de viţă-de-vie sau varza, peste, care se regăseşte preparat in ciorbă de perişoare sau chifteluţe. De asemenea, la desert se servesc cozonac cu nuca, coltunasi cu brânză (vareniki) si alte specialităţi ruseşti. Imediat după masa încep sa apară şi colindatorii, care cântă în casa, în faţa icoanei, unicul colind fiind o cantare bisericeasca, ”Hristos Rajdaetsea”.
Ucrainenii din Maramureş pun pe masă, în Ajunul Crăciunului, tot produse de post, dar tradiţia cere ca pe masa sa fie aşezate noua feluri de mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importanta mâncare este ”hrebleanca”, o mâncare făcuta din ciuperci gatite cu zeama de varza. Un obicei aparte este acela ca picioarele mesei sunt legate cu un lanţ iar acesta rămâne aşa pana la Boboteaza, pentru ca binele să rămână în casa.
Sârbii, pe langă bucatele speciale pe care le pregatesc cu acest prilej, aprind la miezul noptii de ajun banjakul (o creanga de stejar), pentru ca arzand, acesta aduce in viata lor bunastare, fericire si noroc. Pana la miezul nopţii se mănâncă doar mâncăruri de post iar sub fetele de masa se pun, conform traditiei, bani si fan, acestea urmand sa fie scoase doar la Boboteaza (19 ianuarie), când fanul va fi dat animalelor din gospodărie.
În Romania trăiesc peste un milion de adepţi ai Bisericii Creştin-Ortodoxe de Stil Vechi, îndeosebi ruşi lipoveni şi sârbi. Potrivit recensământului efectuat in 2002, numărul ruşilor lipoveni este de 29.774, al ruşilor – de 8.914, al sârbilor – 22.518.
Citeşte şi
Mesaje de Sfantul Ioan Botezătorul 2014 • SMS-uri haioase de Sfântul Ion • Urări de „La mulţi ani”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
26 martie – 28 aprilie 2026 | „Expoziția de grafică românească – Brâncuși 150″, prezentată la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: Omagiu dedicat moștenirii unuia dintre cei mai importanți sculptori
„Expoziția de grafică românească – Brâncuși 150″, prezentată la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: Omagiu dedicat moștenirii unuia dintre cei mai importanți sculptori Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va găzdui, începând din 26 martie 2026, expoziția de grafică românească „Brâncuși 150”, un proiect dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși, care reunește lucrările […]
Muniție rămasă neexplodată, descoperită în localitatea Vinerea: Intervine echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba
Muniție rămasă neexplodată, descoperită în localitatea Vinerea: Intervine echipajul pirotehnic al ISU Alba Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba intervine pentru asanarea unei muniții rămasă neexplodată în localitatea Vinerea, joi, 19 martie 2026, în jurul orei 15:30. Conform ISU Alba, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba intervine pentru asanarea unei muniții rămasă neexplodată în loc. […]
FOTO | Proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia: Elevi și profesori din patru țări dezbat rolul AI în scrierea creativă. Ce activități urmează
Proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia: Elevi și profesori din patru țări dezbat rolul AI în scrierea creativă. Ce activități urmează Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia găzduiește, în această săptămână, prima mobilitate cu elevii din cadrul proiectului „Ethical Dilemma: AI or Me?”, o inițiativă educațională care își propune să […]