Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Tradiții, sărbători și superstiții în luna AUGUST

Ioana Oprean

Publicat

în

Luna august, bogată în tradiții, sărbători și superstiții

Luna august este bogată în tradiții, sărbători și superstiții. După Schimbarea la Faţă din 6 august şi Sfânta Maria Mare din 15 august, credincioşii se vor pregăti pentru o nouă sărbătoare, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tot în august este Sfântul Alexandru.

Conform tradiţiei populare, în august începe perioada împerecherii urşilor, turmele de oi coboară de la munte, se sfinţesc grânele, seminţele, plantele de leac, se retează stupii şi se pregătesc de iarnă, se mănâncă turte calde şi se bea vin îndulcit cu miere.

Astfel, pe 6 august, de Probejenie, ce reprezintă în calendarul popular hotarul dintre anotimpurile vară şi toamnă, femeile adună şi usucă plante şi fructe de leac, oamenii încetează cu scăldatul în râuri, iar călătoriile trebuie amânate pentru că e pericol de rătăcire. În această zi nu se lucrează, iar la biserică se duc poame din noua recoltă, se binecuvântează și se împart. Începând cu această zi, fructele, în special strugurii și prunele, sunt bune de gustat deoarece devin pline de dulceață și savoare, existând și o zicală în acest sens, și anume: “boabă nouă în gură veche”. În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se spele sau să se pieptene în această zi pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarba.

Se mai spune că din 6 august frunzele încep să se îngălbenească, apele să se răcească, păsările călătoare pornesc spre ţările calde, iar gândacii şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ, pregătindu-se pentru iarnă. În această zi se interzice scăldatul. Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui în dimineața acelei zile se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

În dimineaţa de Sfânta Maria Mare, pe 15 august, femeile credincioase merg la biserică cu fructe şi bucate alese, pe care le vor sluji şi le vor da de pomană. Există, în această zi, superstiţia conform căreia dacă înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

Din 15 august se redeschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului.

Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării, care, spune tradiţia, este considerată potrivită pentru semănăturile de toamnă.

De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (ferigă) şi să se roage la icoana Maicii Domnului ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragoste fetei. De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac culese de către tinerele necăsătorite au forţa de a vindeca diferite boli.

De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, marcată în 29 august, ni se cere să postim ca să nu ne asemănăm cu Irod, care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică.

În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pan’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci. Tradiția spune că în ziua de 29 august creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru, în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.

Nu se mănâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene, care au forma capului. În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei: aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.

sursa: tvtotal.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 august 1944 – România trece de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cum se sărbătorea în perioada comunistă

Ioana Oprean

Publicat

în

23 august 1944 – România trece de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cum se sărbătorea în perioada comunistă Ziua de 23 august a rămăs în mintea românilor drept cea mai importantă sărbătoare comunistă: România trece de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Razboi Mondial, întorcând armele împotriva Germaniei naziste. O zi cu […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

23 august 1944, ziua în care Regele Mihai ordonă ca mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi să fie arestaţi. Proclamația sa

Ioana Oprean

Publicat

în

23 august 1944, ziua în care Regele Mihai ordonă ca mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi să fie arestaţi. Proclamația sa Regele Mihai, în data de 23 august 1944, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

23 august 1595, victoria lui Mihai Viteazul împotriva invadatorilor otomani, la Călugăreni. Moment de cotitură în istoria noastră

Ioana Oprean

Publicat

în

23 august 1595, victoria lui Mihai Viteazul împotriva invadatorilor otomani, la Călugăreni. Moment de cotitură în istoria noastră Acum mai bine de patru secole, în luna august 1595, sub comanda marelui vizir Sinan Pașa, o armată puternică a trecut la nord de Dunăre și s-a îndreptat spre București, având ca prim obiectiv ocuparea Valahiei și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea