TOT ce-i GUSTOS, proaspăt şi sănătos, este la GUSTOS de Alba!
La cea de-a IX-a ediţie a Târgului Gustos de Alba, ne-am alăturat şi noi, Asociaţia pentru educaţie şi sănătate integrativa „Academia Elisa” în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Alba, cu scopul scăderii prevalentei obezităţii şi a bolilor cronice asociate obiceiurilor alimentare nesănătoase în rândul copiilor.
Am proiectat împreună activităţi pentru dezvoltarea integrală, liberă şi armonioasă a copiilor în care ei s-au jucat învăţând şi au învățat jucându-se, noi deprinderi, aptitudini, cunostiinţe şi capacităţi, utile pentru viitorul lor privind sănătatea, igiena şi o nutriţie optimă.
Scopul organizaţiei „Academia Elisa” este de a sprijini dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor prin activităţi nonformale: tehnici preluate din teatru, prin muzică, jocuri, responsabilizare socială şi multe altele, pentru că aceştia să devină perfect adaptabili la provocările viitoare, pentru ca ei să fie capabili „să-şi joace cât mai bine viitoarele roluri” în viaţă.
Prin activităţile pe care le vom desfăşura în parteneriat cu diferite instituţii publice (DSP) şi cu companii de renume, copiii se vor familiariza cu atmosfera de lucru, cu responsabilităţile viitoare şi, vor putea începe încă de pe acum, să-şi construiască visurile şi imaginea unei viitoare lumi mai bune. Împreună cu departamentele de resurse umane ale companiilor care înţeleg importanţa adaptării strategiilor la noile provocări, vom putea implementa activităţi educative, complementare, care să pregătească copiii pentru momentul intrării pe piaţa muncii.
Multumim Consiliului Judetean pentru invitatie!
Asociaţia pentru educaţie şi sănătate integrativă „Academia Elisa” în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]
14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“
14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“ La data de 14 martie, în 1919 s-a născut scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor […]
14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881
14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881 România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 […]