Ştirea zilei

Topul celor mai mari exportatori din România, în 2019: O companie din Alba pe locul 3 în clasament

Ioana Oprean

Publicat

în

Topul celor mai mari exportatori din România, în 2019: O companie din Alba pe locul 3 în clasament

Dacia, Ford și Daimler, Rompetrol Rafinare și Honeywell, cei trei giganți din industria auto – primii cinci cei mai mari exportatori ai României, au generat în primele șapte luni ale anului exporturi în valoare totală de peste 6,1 miliarde de euro, în scădere față de perioada similară a anului trecut.

Potrivit economica.net, în total, în primele șapte luni ale anului, România a exportat marfă în valoare de 40,7 miliarde de euro, față de 39,8 miliarde de euro aduși în țară în perioada similară a lui 2018.

În ceea ce privește companiile care au generat cele mai mari exporturi din punct de vedere valoric, pe primele patru locuri rămân neclintite Automobile Dacia, Ford Romania SA, Star Assembly SRL (parte a grupului auto Daimler) și Rompetrol Rafinare. Pe poziția a cincea au urcat însă americanii de la Honeywell, aceștia luând locul Continental Automotive Systems (componente auto).

O altă companie austriacă Holzindustrie Schweighofer cu afaceri în domeniul lemnului a urcat 14 locuri până pe 35.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult