Toate administrațiile statului, vizate de pachetul doi de măsuri de austeritate. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunță reforme radicale
Toate administrațiile statului sunt vizate de pachetul al doilea de măsuri de austeritate. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunță reforme radicale
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a transmis că urmează schimbări majore pe domeniul administrativ. Conform afirmațiilor: „Toate modificările vin în sprijinul primarilor și se referă la reforma administrativă, cuprinse în pachetul doi, răspund provocărilor şi necesităţilor autorităţilor locale, în contextul anului 2025, şi va rezolva unele inadvertenţe care au existat sau există pe partea de proceduri administrative”, a declarat pentru AGERPRES ministrul.
Cseke Attila a anunţat că în câteva zile acest text va fi pus în transparenţă decizională, adăugând că în prezent se lucrează la finalizarea măsurilor, inclusiv în urma unei noi runde de dezbateri, avute marţi cu Asociaţia Municipiilor din România, alături de premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Tánczos Barna şi ministrul Muncii, Florin Manole.
„În momentul în care avem finalizat acest text, el va fi pus în transparenţă decizională. (…) Eu cred că aceste discuţii, care s-au întins pe mai multe săptămâni, au fost binevenite şi au arătat deschiderea la dialog a Guvernului, evident în sensul în care, împreună cu autorităţile locale, să găsim soluţiile cele mai bune, în contextul economic şi financiar în care suntem, dar în care să acordăm şi pârghii în plus inclusiv financiare autorităţilor locale. Concluzia noastră este aceea că acest pachet va răspunde provocărilor şi necesităţilor autorităţilor locale, în contextul anului 2025, va rezolva unele inadvertenţe care au existat sau există şi astăzi pe partea de proceduri administrative, va ajuta autorităţii locale să aibă o capacitate financiară crescută şi să aibă o structură eficientizată din punct de vedere al personalului”, a subliniat ministrul Dezvoltării.
El a precizat că acest pachet de măsuri administrative priveşte trei mari părţi
O primă parte este legată de descentralizare şi transferul deciziilor şi atribuţiilor aferente către autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv descentralizarea deciziei pe posibila organizare a activităţilor jocurilor de noroc la nivelul autorităţilor locale, care astăzi sunt excluse de la această autorizare.
Capacitatea financiară va crește
„A doua parte, care priveşte o parte însemnată de creştere a capacităţii financiare a autorităţilor administraţiei publice locale, unde vor fi propuse măsuri pentru ca veniturile să fie asigurate către autorităţile locale, să creăm pârghii, statul român să creeze pârghii prin care aceste venituri ajung într-o pondere mult mai mare la autorităţile locale. Deci asigurarea capacităţii financiare a autorităţilor locale este a doua parte, cu posibilitate de reţinere la sursă din alte surse ale statului român, în cazul în care o persoană nu îşi plăteşte impozitele şi taxele locale, cu obligaţia ca pentru a putea primi o autorizaţie de construire, pentru a putea cumpăra un imobil, un autoturism, să fie plătite toate dările către comunitatea locală. Toate acestea se subsumează ideii de echitate şi dreptate socială, pentru că nu doar unii cetăţenii ai României trebuie să plătească taxe şi impozite, nu doar unii cetăţenii ai României trebuie să respecte legile şi trebuie să facem în aşa fel încât şi cei care până acum nu au respectat sau nu şi-au îndeplinit această obligaţie să şi-o îndeplinească şi să respecte legile în vigoare”, a adăugat ministrul Dezvoltării.
Citește și: Primul ministru al României, Ilie Bolojan, prezintă pachetul doi de măsuri de austeritate: Scade numărul angajaților. Unii funcționari vor lucra la mai multe primării
A treia parte a pachetului de măsuri privind administraţia publică locală, care priveşte partea de eficientizare a activităţii, cuprinde măsuri care, unele dintre acestea, vor fi aplicabile şi pentru administraţia publică centrală şi care se referă la eficientizarea activităţii legat de numărul total de posturi care pot fi înfiinţate la nivelul autorităţii sau administraţiei publice locale. Măsura de reducere a numărului de posturi cu 20%, cuprinsă în acest capitol, ar putea însemna şi doar eliminarea unor posturi vacante, a precizat ministrul Dezvoltării.
„Din discuţiile care au fost de-a lungul mai multor întâlniri, s-a degajat ideea de reducere cu 20% a numărului de posturi care pot fi înfiinţate la nivelul autorităţilor locale pe categorii de localităţi şi pe categorii legate de numărul de populaţie, aşa cum ele sunt astăzi definite prin ordonanţa guvernului 63/2010. Acest sistem are un mare avantaj şi anume acela că nu la toată lumea va trebui să fie reorganizare, pentru că în primăriile şi în consiliile judeţene, unde şi până acum s-a desfăşurat o activitate bazată pe eficienţă, inclusiv din punct de vedere a resursei umane, această scădere cu 20% sau reducere cu 20% a posturilor s-ar putea să însemne doar eliminarea unor posturi vacante. Deci cine şi-a administrat şi-a gestionat resursa umană în mod eficient, va fi mai puţin afectat. În schimb, la autorităţile locale unde organigrama a fost ocupată la maxim, acolo vor trebui făcute măsuri de reorganizare pentru a reduce numărul de posturi din organigrama aprobată”, a explicat Cseke Attila.
De asemenea, a mai spus ministrul Dezvoltării, în pachet se propun măsuri de reducere a numărului de poliţişti locali care vor putea activa pe raza unităţii administrativ-teritoriale.
„Dacă astăzi norma prevede un poliţist la o mie de locuitori, din discuţiile pe care le-am avut de-a lungul acestor săptămâni, propunerea va fi aceea ca un poliţist să poată fi înfiinţat la 1.200 de locuitori şi aici va fi vorba despre o reducere a numărului de posturi”, a spus Cseke Attila.
De asemenea, potrivit ministrului, o reducere semnificativă de posturi din administraţia locală, dar şi centrală este cea referitoare la cabinetele aleşilor locali şi cabinetele demnitarilor de la nivel central.
„Ca să vă dau un exemplu, viceprimarii de comune şi de oraşe sub 10.000 de locuitori nu vor mai avea dreptul la un consilier şi primarii acestor localităţi în loc de doi consilieri vor avea un consilier. Dar şi la nivel central, la cabinetele miniştrilor, secretarilor de stat, se propune o reducere cu un post. Acum doi ani a fost o altă reducere, acum se propune din nou o reducere cu un post a acestor cabinete”, a precizat Cseke Attila.
Un punct important se referă la posibilitatea asigurării competenţelor şi atribuţiilor de specialitate, prin faptul că funcţiile publice vor putea fi exercitate şi prin normă parţială, nu numai prin normă întreagă, ceea ce, la nivelul comunităţilor mai mici, va putea să dea posibilitatea ocupării unor funcţii publice de specialitate la mai multe autorităţi locale.
„La două comune, dacă vreţi învecinate, ca ambele comune să aibă pe acelaşi tip de funcţie publică acelaşi angajat, care poate deservi patru ore o comună, celelalte patru ore pe cealaltă comună, încercăm să asigurăm atribuţii de specialitate la nivelul autorităţilor locale”, a punctat ministrul Dezvoltării.
Potrivit acestuia, o măsură importantă este propunerea de a trece asistenţii personali ale persoanelor cu handicap de la nivelul autorităţilor locale la nivelul Ministerului Muncii.
„Astăzi sunt aproape 102.000 de asistenţi personali ale persoanelor cu handicap care, conform legilor în vigoare, au contract individual de muncă cu autorităţile locale, în condiţiile în care angajarea acestor asistenţi nu depinde şi nu e determinată de voinţa de niciun fel a autorităţilor locale. Ei sunt persoane care ajută persoanele cu handicap, e pe legislaţia muncii, este în regulă, doar că autorităţile locale nu au nicio atribuţie cu privire la ei, dar aproape 102.000 de astfel de persoane sunt în contract cu autorităţile locale. Şi, atunci când vedem cifrele legate de numărul de angajaţi la autorităţile locale, trebuie să ştim că din 282.000, 102.000 de fapt sunt angajaţi pe lege ai autorităţilor locale, dar nu autorităţile locale au determinat angajarea acestora. Şi atunci această atribuţie trebuie să revină la nivel central, respectiv prin AJPIS-urile judeţene, plăţile care trebuie făcute către însoţitor să fie transferate acolo unde există şi competenţa de decizie”, a explicat Cseke Attila.
El a menţionat şi posibilitatea ca structurile suport de la nivelul ordonatorilor principali de credite să poată prelua integral sau parţial, de la 1 ianuarie 2026, activitatea unor structuri de suport din subordinea, coordonarea sau autoritatea ordonatorului principal de credite.
„De exemplu, structurile de suport, care sunt partea juridică, partea economică, partea de resurse umane, de comunicaţii, de IT, ministerele vor putea exercita aceste atribuţii şi pentru autorităţile subordonate unui minister. La fel şi în cazul primăriilor, dacă sunt instituţii subordonate, direcţia juridică a unei primării să poată exercita aceste atribuţii şi pentru instituţiile subordonate. Este o măsură de eficientizare şi de specializare în administraţie”, a detaliat ministrul Dezvoltării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Perseide 2025 | Cel mai spectaculos eveniment cosmic al verii va putea fi admirat săptămâna viitoare. Când atinge punctul maxim ploaia de stele
Perseide 2025 | Cel mai spectaculos eveniment cosmic al verii poate fi admirat săptămâna viitoare. Ploaia de stele va atinge punctul maxim în 12 august Meteorii Perseide pot fi observați în nopţile de 11 spre 12 august şi 12 spre 13 august 2025, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Maximul va fi în ziua de […]
Introducerea tichetelor de masă în baza de calcul pentru CASS scade valoarea salariului minim net? Ce rezultă din calcule
Introducerea tichetelor de masă, din 1 ianuarie 2025, în baza de calcul pentru CASS scade valoarea salariului minim net? Ce rezultă din calcule De la 1 ianuarie 2025, conform Hotărârii de Guvern nr. 1506/2024, salariul minim brut pe economie a crescut, la suma de 4050 lei/lună. Conform Legii nr. 227/2015 (Codul Fiscal), modificările făcute au […]
Un nou trend periculos pe TikTok, pentru un somn odihnitor: ”Acoperiţi-vă gura cu bandă adezivă pentru a dormi bine” și alte trucuri „ridicole” recomandate de influenceri. Avertismentul specialiștilor
Un nou trend periculos a apărut pe TikTok. Influencerii recomandă să vă ”acoperiţi gura cu bandă adezivă pentru a dormi bine” și alte trucuri „ridicole”. Avertismentul specialiștilor Influencerii specializaţi în „sleepmaxxing” recomandă pe TikTok trucuri ”ridicole”precum bandă adezivă pe gură sau kiwi pentru somn odihnitor, dar experții atrag atenția că aceste metode nu se bazează […]