Monden-Clubbing

Toamna balurilor 2013, la Colegiul Economic din Alba Iulia: Boboci faimoşi, invitaţi speciali şi multe surprize

Dragoş Suciu

Publicat

în

Balul Bobocilor de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia va fi organizat în data de 8 noiembrie 2013 şi înainte cu 3 săptămâni, participanţii şi organizatorii pregătesc ultimele detalii, pentru ca cei aproximativ 600 de spectatori care vor fi prezenţi la Casa de Cultură a Sindicatelor să fie mulţumiţi de show.

Printre boboci se află şi Ricky, concurentul celebrei emisiuni de divertisment „Românii au Talent”, care a reuşit să impresioneze juriul şi publicul prin originalitatea şi prin  talentul pe care l-a dovedit „în paşi de dans”, ajungând până în semifinalele concursului. Talentatul boboc a recunoscut că nu-i va fi deloc uşor la bal în faţa colegilor care îşi doresc titlul cel mare cu orice preţ. Boboacele au venit dezinhibate la şedinţa foto organizată de Ziarul Unirea şi au spus că lupta a început de acum, pentru titlul de Miss Boboc 2013.

„Sperăm să păstrăm tradiţia şi să avem unul dintre cele mai frumoase baluri. Juriul va fi competent şi imparţial, iar cei mai buni vor câştiga şi titlul de Miss şi Mister. Participanţii s-au prezentat foarte bine la repetiţii şi sunt convins că se vor descurca de minune şi pe scenă”, ne-a declarat Robert Mărginean, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor de la Liceul Economic.

La concursul organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor, invitatul special este Djay Rareş, care va fi şi anul acesta „gazda” balurilor din Alba Iulia. În Club Stage, formaţia Deepcentral va întreţine atmosfera până în zorii zilei.

Cu aproximativ 10 zile înaintea balului, Ziarul Unirea vă va face cunoştinţă cu participanţii, iar concurentul cu cele mai multe „Aprecieri” pe Facebook va câştiga titlul de Mister Popularitate Ziarul Unirea, dar şi un premiu surpriză.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13– 19 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13– 19 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Project Hail Mary / Proiectul Hail Mary 2D / VIP 2D Avanpremiera Regia: Phil Lord, Christopher Miller Cu: Ryan Gosling, Liz Kingsman, Sandra Hüller Gen Film: Drama, SF, Thriller Durată: 156 min Rating: […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Tranzacționarea crypto de retail arată noi tendințe de creștere în 2026 (P)

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tranzacționarea crypto de retail arată noi tendințe de creștere în 2026  2026: Un an de referință pentru tranzacționarea crypto de retail În 2026, participarea investitorilor de retail pe piața criptomonedelor arată semne de reactivare. Tot mai mulți traderi individuali sunt activi on-chain și folosesc platforme de tranzacționare. Acest lucru generează fluxuri de piață mai dinamice și o vizibilitate mai mare a tranzacțiilor. Capitalul instituțional continuă […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

VIDEO | Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi” Daria Maria Filipescu, o adolescentă din Alba Iulia, a fost prezentă marți, 3 martie 2026, în emisiunea Chefi la cuțite. Tânăra i-a […]

Citește mai mult