Textul INTEGRAL al HOTĂRÂRII CJSU Alba privind schimbarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ în municipiul Alba Iulia și alte 6 localități
Urmare a creșterii îngrijorătoare a incidenței cazurilor de COVID-19, a fost organizată o întrunire a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, adoptând astfel Hotărârea nr. 42.
Luând în dezbatere rata de incidență cazuri noi de 3,11 la 1000 de locuitori înregistrată la nivelul municipiului Alba Iulia; rata de incidență cazuri noi de 3,01 la 1000 de locuitori înregistrată la nivelul municipiului Sebeș; rata de incidență cazuri noi de 3,80 la 1000 de locuitori înregistrată la nivelul orașului Câmpeni; rata de incidență cazuri noi de 4,33 la 1000 de locuitori înregistrată la nivelul orașului Ocna-Mureș; rata de incidență cazuri noi de 3,45 la 1000 de locuitori înregistrată la nivelul comunei Cricău; rata de incidență cazuri noi de 3,27 la 1000 de locuitori înregistrată la nivelul comunei Unirea; rata de incidență cazuri noi de 3,31 la 1000 de locuitori înregistrată la nivelul comunei Vințu de Jos;
Văzând avizul Inspectoratului Școlar Județean Alba nr. 7299/14.10.2020 și avizul Direcției de Sănătate Publică Alba nr. 11547/14.10.2020 privind aprobarea schimbării scenariilor de funcționare a unităților de învățământ, în contextul actual al îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;
în conformitate cu prevederile art.23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017; cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 3, Capitolul I, Secțiunea 1 din O.U.G. nr. 141 din 19.09.2020, respectiv art. 16, Capitolul II, Secțiunea a 4-a din Ordinul comun al MEC si MS nr. 5.487/1-494 din 31.08.2020;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 14.10.2020,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) Pe fondul înregistrării unei incidențe cumulate de peste 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 la 1000 de locuitori, în ultimele 14 zile, la nivelul unităților administrativ- teritoriale Ocna Mureș, Cricău, Unirea, începând cu data de 14.10.2020, se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față în toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura exclusiv online, în scenariul 3 – roșu.
(2) Trecerea în alt scenariu se va face în funcție de analiza de risc la nivelul localităților, respectiv după scăderea ratei de incidență sub limita de alertă (3 cazuri /1000 locuitori din ultimele 14 zile).
Art. 2. (1) Pe fondul înregistrării unei incidențe cumulate de peste 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 la 1000 de locuitori, în ultimele 14 zile, la nivelul unităților administrativ- teritoriale Alba Iulia, Sebeș, Câmpeni, Vințu de Jos, începând cu data de 15.10.2020, se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față în toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura exclusiv online, în scenariul 3 – roșu.
(2) Trecerea în alt scenariu se va face în funcție de analiza de risc la nivelul localităților, respectiv după scăderea ratei de incidență sub limita de alertă (3 cazuri /1000 locuitori din ultimele 14 zile).
Art. 3. Reluarea activităților didactice care presupun prezența fizică a elevilor în cadrul unităților școlare menționate anterior se va dispune prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Alba, după obținerea avizului Direcției Județene de Sănătate Publică Alba;
Art. 4. Prezenta Hotărâre se transmite la Inspectoratul Școlar Județean Alba, pentru a fi comunicată unităților de învățământ, membrilor CJSU, respectiv la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tragedie de neimaginat: Tânăr de 20 de ani, din Alba, DECEDAT în SUA. Se afla peste ocean cu programul Work&Travel pentru studenți
Tânăr de 20 de ani, din Alba, DECEDAT în Statele Unite ale Americii: Se afla peste ocean cu programul Work&Travel pentru studenți Ciprian Scrobotă, un tânăr de 20 de ani, din Aiud, a decedat miercuri noaptea, în urma unui incident tragic în Statele Unite ale Americii. Tânărul era student la Cluj-Napoca și se afla în […]
Alba rămâne codașa turismului din Regiunea Centru: Sejururile sunt scurte și gradul de ocupare modest. Cum stau cifrele în realitate?
Alba rămâne codașa turismului din Regiunea Centru: Sejururile sunt scurte și gradul de ocupare modest. Ce arată cifrele oficiale ? Județul Alba, cu ai săi munți, cetăți și sate pitorești, rămâne un punct de atracție constant pe harta turismului românesc, însă datele oficiale pentru luna iunie 2025 arată că județul are în continuare un drum […]
UPDATE FOTO | Accident GRAV la Sebeș: O fetiță de 4 ani lovită de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis
Accident GRAV la Sebeș: O fetiță de 4 ani lovită de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis Un accident rutier grav a avut loc joi după-masa, în jurul orei 16.30, în Sebeș. O fetiță de 4 ani a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis. […]