Termenul de depunere a proiectelor aferente măsurilor 121 şi 123 se prelungeşte din nou
În conformitate cu decizia Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, termenul pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” și Măsurii 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” se prelungeşte până în data de 15 februarie 2013.
Este a doua prelungire a termenului de depunere a acestor proiecte realizată de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Iniţial, proiectele pentru cele două măsuri aveau termen de depunere 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013, ulterior s-a decis prelungirea până pe 1 februarie 2013 inclusiv, iar acum are loc o nouă prelungire a termenului, respectiv până pe 15 februarie 2013.
Termenul limită pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 și Măsurii 123, în această sesiune, este vineri, 15 februarie 2013, ora 12:00.
Măsura 121 ‘Modernizarea exploataţiilor agricole’ se încadrează în Axa I ‘Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic’ şi are ca obiective introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare, creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite precum şi sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.
Măsura 123 “Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” se încadrează în Axa I – ‘Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic’ şi are ca obiective principale introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere competitive şi adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare atât în etapa de procesare cât şi în cea de distribuţie a produselor obţinute.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]