Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Teoria relativităţii politice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În urmă cu un secol Albert Einstein formula teoriile relativităţii postulând ideea că distanţele (spaţiul) şi timpul unui eveniment, măsurate de doi observatori au valori diferite, dar se supun aceloraşi legi fizice. Nu voi face acum un comentariu pe marginea teoriilor moderne din fizică, dar pornind de la afirmaţiile lui Einstein vom proceda la o analiză a relativităţii în domeniul politic. În funcţie de plasarea politicianului în sistemul de referinţă – Opoziţie sau Putere – şi percepţia sa asupra elementelor de bază ale unei situaţii sau eveniment este diferită. Voi ocoli cu grijă temele reîntregirii salariilor bugetarilor şi ale restituirii sumelor încasate ilegal pensionarilor pentru CASS pentru că despre ele şi mai ales despre atitudinea politicienilor faţă de ele am scris deja. Avem material suficient şi fără asta. De exemplu, liderii PDL susţinuţi, ca să nu spun antrenaţi, de preşedintele Traian Băsescu au tot declarat în ultimii ani că doresc introducerea sistemului de vot uniniminal pur. Asta înseamnă, grosso modo, că învingătorul ia totul. Au şi modificat legea electorală pentru alegerile locale în acest sens astfel încât la 10 iunie primarii, ca şi preşedinţii consiliilor judeţene, vor fi aleşi din primul tur. Vor fi foarte puţini primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care se vor putea lăuda că reprezintă voinţa majorităţii absolute a electorilor din circumscripţie. Nu va mai conta dacă un primar a fost ales cu sufragiile a 20 la sută dintre electori, sau cu cele a peste 50 la sută. Mai pot vorbi ei în numele cetăţenilor lor la asemenea procente? Ei dar astfel de aberaţii, introduse de PDL când era pe cai mari şi în ideea de a-şi conserva poziţiile în administraţia locală s-au dorit transferate şi la nivelul alegerilor generale. Politicienii din USL au prins ideea din zbor şi profitând de trendul ascendent pe care-l au din mai 2010 au depus la Parlament o lege privind introducerea votului uninominal pur şi pentru alegerea Parlamentului. Nu va mai exista nicio formă de ponderare a votului ceea ce înseamnă că dacă nu ai votat cu învingătorul, părerile tale nu vor mai fi reprezentate de nimeni. Nu ştiu să existe undeva, în vreo democraţie aşezată, un asemenea sistem electoral dihotomic, ba chiar barbar. Ei dar vorbeam despre relativitate: atunci când afirmau că sistemul este foarte bun, PDL se afla în preferinţele electoratului şi se aşteptau să câştige cea mai mare parte a colegiilor electorale uninominale. Între timp lucrurile s-au mai schimbat şi ceea ce părea bun acum trei-patru ani, acum este rău. În contrast, ceea ce părea rău pentru PSD şi PNL acum trei-patru ani, acum este foarte bun.
Acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi îndatorarea ţării erau criticate aspru de PSD şi PNL, acum USL, la încheierea lor, dar ajuns la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta nu mai este la fel de convins că a te împrumuta este de rău şi că acordul cu FMI trebuie rupt. Pe cale de consecinţă, multe dintre privatizările aspru criticate se vor face, dar mai transparent, ni se spune. Este împins spre această atitudine de promisiunile făcute în perioada în care se aflau în Opoziţie. Acele promisiuni care le-au adus bună parte din procentele pe care se bazează. Ele trebuie măcar în parte onorate pentru că, s-a văzut, românii sunt un popor schimbător. Şi părerile lor asupra politicienilor sunt supuse relativităţii, iar factorul de influenţă este greutatea de moment a buzunarului. Pentru a scuza această relativitate, unii vor spune că numai boul este consecvent. Şi totuşi, poate că ceva mai multă consecvenţă, ceva mai multă planificare şi ceva mai multă atenţie faţă de perspective ne-ar face bine.

Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea