Actualitate

Taximetriștii din Alba controlați de polițiști și RAR

Ioana Oprean

Publicat

în

taxi Alba Iulia05Luni, 22 decmbrie, în municipiile Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud și în orașul Teiuș, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, împreună cu poliţiştii rutieri din localităţile amintite, sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului Transporturi şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au organizat o acţiune de verificare a modului în care este respectată legislaţia în domeniul transportului de persoane în regim taxi.

Potrivit IPJ Alba, “cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 71 de taxiuri, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.480 lei, (11 pentru încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi una la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi).”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult