Tăriceanu, scrisoare deschisă: Acum, după mult amar de vreme, mi-a venit şi mie rândul. SRI și DNA, o supra-putere ocultă şi iraţională
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pus marţi sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a afirmat într-o scrisoare deschisă că SRI şi DNA au devenit o ”supra-putere ocultă şi iraţională care se substituie în bună măsură alegătorilor”.
”Dragi prieteni,
După 8 ani de străduință, DNA a reușit să mă cheme la Brașov în plină campanie electorală.
Suntem în plină campanie… Ar trebui să fiu prin țară sprijinind candidații ALDE în alegerile locale, pentru că, după cum știți, puteți vota în alegerile locale din 5 iunie 2016. Dar…o veți face?
Mulți dintre voi nu veți vota, pentru că v-ați pierdut complet încrederea în politicieni și în instituții. Atitudinea voastră este încurajată, dacă nu chiar stârnită, de DNA şi de SRI, două agenţii ale statului despre care ar trebui să auzim rar, dar care şi-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor şi de a eroda încrederea în partidele politice. DNA, cu ajutorul denunţului, ce nu a mai fost practicat la această scară din anii 1950, a reuşit să se substituie în bună măsură alegătorilor şi să decidă, prin abuzul puterii ce-i este conferită de lege, cine poate să stea în faţa cetăţenilor pentru a le cere încrederea şi cine trebuie privat de exerciţiul acestui drept constituţional.
Mă întreb astăzi, încă o dată, cine anume stabileşte politica DNA şi SRI, cine decide, în interiorul acestor instituţii, care va fi următoarea victimă? Aceste agenţii au devenit o supra-putere, situându-se deasupra celor trei puteri constituţionale ale statului. O supra-putere ocultă şi iraţională ce trezeşte, în mintea generaţiilor mature, amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist şi braţul său înarmat, securitatea. În amintirea erei în care votam formal pentru ca eram forțați, vă rog să mergeți la vot duminică, 5 iunie 2016.
Nu am nici un fel de rezervă faţă de procurorii care, înarmaţi cu probe temeinice, luptă împotriva fenomenului corupţiei, prezent în lumea politică, în cea a afacerilor, în instituţiile publice, inclusiv în cele judiciare. Dimpotrivă, aceşti magistraţi se bucură de încrederea mea nelimitată. Atunci când această acţiune în care se stabilesc acuzații adoptă logica loteriei, ea devine inacceptabilă. Acum, după mult amar de vreme, mi-a venit și mie rândul. Așteptăm cu nerăbdare momentul. Sunt convins că DNA și-a făcut temele cu temeinicie. De ce? Pentru că, în ciuda faptului că legea îmi interzice să intru în detalii, pot să vă spun doar că sunt acuzat într-un dosar cu presupuse fapte din 2008. Asta e ceea ce numesc eu cercetare amănunțită. Bineînțeles că, momentul ales pentru acuzarea mea nu are nimic de a face cu alegerile din 5 iunie 2016. E o pură coincidență! Nu după 8 zile, nu după 8 săptămâni, nici după 8 luni, ci abia după 8 ani, conducerea DNA a hotărât într-un final să mă acuze. Evident că, în acest moment îmi pierd timpul cu avocați, procurori și dosare, în loc să fiu prin țară convingând electoratul să voteze și să sprijine candidații ALDE.
Ce părere am despre DNA? Sunt convins că majoritatea celor care lucrează în DNA își exercită sarcinile cu onestitate și în deplinătatea competențelor lor. Dar în același timp observăm cu toții că astăzi România este pe cale de a deveni o republică a procurorilor. Aceasta este normalitatea? Evident nu, iar această situație nu trebuie să mai continue. Pentru revenirea la normalitate, vă invit să votați ALDE la alegerile parlamentare din noiembrie 2016.
Un alt exemplu pentru care v-ați pierdut încrederea în politică și în politicieni este maniera prin care actualul guvern a fost învestit. Se pare că președintele Klaus Iohannis și-a dorit din răsputeri să înlăture Cabinetul Ponta cu orice preț și să își învestească guvernul de marionete tehnocrate. ALDE a fost singurul partid politic care s-a opus în Parlament acestei învestituri. De ce? Pentru că, actualul Cabinet este, de fapt, format din funcționari anonimi din eșaloanele doi și trei aduși de la Bruxelles, care nu vor răspunde niciodată în fața voastră pentru faptele lor, pentru că nu au trecut și nu vor trece niciodată printr-un test electoral. Iar acum, în mai 2016, le vedem rezultatele. Până acum, ministrul Sănătății, cel al Muncii, al Culturii și al Fondurilor Europene au demisionat deja. Lista nu pare inchisă!
În România, un Cabinet de miniștri ar trebui să fie învestit de o majoritate politică în Parlament și nu numit după bunul plac al președintelui țării. De ce ne miram că românii nu merg la vot? Pentru că politica e percepută ca o mizerie!
Aș putea să vorbesc la nesfârșit despre motivele pentru care voi, românii, vă pierdeți încrederea în clasa politică, neputându-vă baza pe noi că vom continua să luptăm pentru voi într-un război pe care tot voi, cetățenii României, nu îl puteți pierde vreodată. Permiteți-mi să vă mărturisesc faptul că, nici măcar membrii ALDE nu au fost feriți de abuzuri de putere. Dar vă pot asigura că, dacă orice fel de acuzație va fi demonstrată, aceasta înseamnă sfârșitul carierei oricărei persoane în cauză. Niciun compromis sau înțelegere nu sunt acceptabile.
Într-o democrație încă fragilă precum cea din România, toți oamenii cu convigeri democratice ar trebui să lupte pentru a restaura normalitatea în societate și la nivelul instituțiilor statului. Ceea ce se întâmplă acum este inacceptabil și, credeți-mă, voi continua această luptă până la final.
Voi lupta mereu și voi continua să cred că este posibil să schimbăm împreună clasa politică pentru România! Nu este România îndreptățită, oare, să aibă parte de o democrație consolidată? Mă bazez pe sprijinul vostru în lupta mea împotriva abuzului de putere și a politicienilor corupți. Vă rog să votați, să votați pe cei în care aveți încredere, dar să nu stați acasă. Folosiți-vă de dreptul vostru de a vota și votați pentru o Românie prosperă pentru toți, nu doar pentru cei care au, ci în special pentru cei care nu au. Sunt mândru de modul prin care mi-am îndeplinit obligatiile față de români și sunt mândru în numele tuturor celor care vor și pot să ajute România să devină prosperă pentru toți. Susțineți-mă și susțineți ALDE în această bătălie!
Cu respect,
24 mai 2016
Călin Popescu-Tăriceanu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Gruia Bumbu, candidat al Partidului SOS România pentru Camera Deputaților, filiala Alba Iulia
Gruia Bumbu, candidat al Partidului SOS România pentru Camera Deputaților, filiala Alba Iulia Partidul SOS România și-a lansat oficial candidatul pentru Camera Deputaților în județul Alba, în persoana lui Gruia Bumbu, un om de acțiune și un apărător al intereselor comunității. Gruia Bumbu este un nume cunoscut în Alba Iulia, fiind implicat activ în viața […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate4 zile ago
Când începe Postul Crăciunului 2024: Ce zile de post mai sunt până la sfârșitul anului
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
-
Opinii - Comentariio zi ago
13 noiembrie, Sfântul Ioan Gura de Aur, mare şi vestit luminator dascăl al lumii
-
Sporto zi ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
În 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
-
Opinii - Comentarii11 ore ago
14 noiembrie: Sfântul Filip, cel de-al treilea apostol ales de către Iisus Hristos pentru misiunile sale pe pământ