Ţara confuziei

Nu s-au stins încă ecourile scandalului asumării răspunderii guvernului pe Legea Educaţiei, abia miercurea viitoare ne vom fi lămurit cine are dreptate, că suntem din nou în faţa aceloraşi proceduri legislative. Guvernul domnului Boc a decis să-şi asume răspunderea asupra Legii salarizării unitare a bugetarilor. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla luni. Face asta pentru că deşi se discută cu sindicatele, cu patronatele de mai bine de un an,  nu s-a ajuns la un numitor comun, sau măcar la opinii apropiate. Liderii sindicaliştilor cer (şi este până la un punct datoria lor) salarii cât mai mari. Că doar ei sunt bugetari şi-i plăteşte statul, adică acea noţiune abstractă cu care cei mai mulţi dintre români au rămas în memorie dinainte de 1989. Dar statul suntem noi toţi şi probabil că bugetarii îşi imaginează (în lipsa unei informări mai substanţiale) că în mediul privat totul merge bine. Nu merge bine deloc, dar despre restructurările şi reducerile de salarii de aici (acest sector a suportat peste 85 de procente din greul de până acum al crizei) nu vorbeşte nimeni. Aici nu sunt sindicate puternice şi de vreme ce nu este vorba despre banul sau instituţiile publice toţi sunt lăsaţi să se descurce cum or putea, pentru că măsurile anticriză ale guvernului domnului Boc n-au făcut decât să adâncească criza, să accentueze confuzia.
Revenind la salarizarea bugetarilor, nu-i de ici de colo inflexibilitatea guvernanţilor, care nu lasă nimic de la ei, nu discută decât de formă şi iau decizii la grămadă, fără o analiză exactă a fiecărui sector bugetar. Şi pentru că opinia şi dorinţele sindicatelor şi ale guvernului nu se pupă deloc între ele, şi nu se potrivesc nici cu posibilităţile bugetului, am ajuns din nou la asumarea răspunderii. Ceea ce avea cât de cât o explicaţie devine sursă de confuzie la aflarea veştii că legea asta a salarizării unitare nu va fi aplicată de anul viitor, ci din 2012. Şi atunci care este graba? De ce nu poate legea să treacă prin Parlament? Sigur ar ieşi o variantă mai bună! Desigur însă că guvernul doreşte să aibă ultimul cuvânt, aşa cum Coaliţia, a cărei emanaţie este, se consideră deţinătoarea adevărului absolut.
După ce Legea pensiilor a fost votată fără cvorum, iar regulamentul Camerei Deputaţilor a fost schimbat pentru a pune capăt boicotului parlamentar al Opoziţiei, a venit rândul declarării drept constituţională a înfiinţării grupului parlamentar al UNPR, un partid care nu a participat la alegeri, creaţia preşedintelui Traian Băsescu, instrument de schimbare a majorităţii parlamentare şi de ignorare a voinţei electoratului. Dar Curtea Constituţională nu este la prima decizie creatoare de confuzie. Ea şi-a pierdut credibilitatea atunci când a declarat constituţională recalcularea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor din rândul cărora fac parte şi membrii CCR! Decizia CCR de a declara neconstituţională asumarea răspunderii guvernului pe Legea Educaţiei este şi ea de natură a crea confuzie. Trebuie să dispui de un aparat logic desăvârşit să-i faci faţă pentru că decizia în sine, cea de care s-au bucurat umăr la umăr pedelistul Mihail Hărdău şi pesedista Ecaterina Andronescu spunea că asumarea răspunderii este neconstituţională, în timp ce motivarea sentinţei lăsa portiţe deschise pentru continuarea unei proceduri legislative declarate… neconstituţionale. Or tocmai de aceea au apărut două interpretări diametral opuse ale deciziei în funcţie de poziţionarea politică a interpretului. O decizie judecătorească, fie ea şi a CCR, trebuie să fie limpede pentru toţi. Ce să mai credem? Este utilă Curtea Constituţională în condiţiile astea?
Fără legătură cu CCR, dar ca argument pentru confuzia generală şi neantizarea sistemului de valori: ieri un om certat cu legea a fost înmormântat cu transmisii în direct de lungă durată. Posturile TV au acordat aceeaşi atenţie şi înmormântării lui Adrian Păunescu. Între cei doi decedaţi este o diferenţă ca de la cer la pământ.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI