Tânăra care a ”împrăștiat” coronavirusul în Hunedoara, internată din nou la o zi după externare: ” Ar trebui tratată acum la Neurologie, secţie pe care a închis-o”
Tânăra de 26 de ani din Valea Jiului, care a infectat o mulţime de oameni cu coronavirus, a ajuns din nou în spital. Familia ei s-a plâns de modul în care au reacţionat autorităţile cărora le-a cerut ajutor.
Tânăra de 26 de ani care a infectat cu coronavirus cel puţin 13 oameni şi a trimis în izolare alte peste 40 de persoane, după ce a ascuns faptul că s-a întors din Italia şi că trebuia să rămână în izolare, a ajuns din nou în spital, la o zi după ce a fost extrenată. Situaţia femeii a stârnit noi controverse. Familia ei s-a plâns că este în stare gravă şi că nu beneficiază de sprijin din partea autorităţilor.
Cadrele medicale susţin că acuzaţiile acesteia sunt exagerate.
Marţi, 10 martie, hunedoreanca a fost depistată pozitiv cu virusul Covid 19 şi a fost internată în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Sâmbătă, 14 martie, după ce două testări epidemiologice consecutive i-au ieşit negativ, medicii au decis externarea sa. Duminică, în jurul orei 3 dimineaţa, tânăra a fost adusă acasă, în Valea Jiului, unde trebuia să rămână în izolare încă 14 zile. Câteva ore mai târziu, mama fetei a sunat la 112, anunţând că aceasta are probleme neurolgice grave.
La scurt timp, aparţinătorii fetei s-au plâns presei din Valea Jiului că sunt ignoraţi de autorităţi.
„Am sunat la 112, dar ni s-a spus că în cazul ei trebuie să sunăm înapoi la spitalul din Timosoara şi nu au vrut să o preia. Vă rog să ne credeţi că este foarte grav. Are dureri cumplite de spate şi nu ştim ce să mai facem, Nici nu putem să o ducem noi cu maşina, că probabil iar încălcăm vreo interdicţie. Nu ştim ce să ne mai facem şi ei îi este foarte, foarte rău”, a anunţat familia acesteia, citată de cronicavj.ro.
Ea a fost, însă, preluată de un echipaj de ambulanţă şi adusă la spitalul din Deva.
„A închis” Neurologia din Petroşani
Situaţia pacientei a fost cu atât mai complicată, întrucât secţia de Neurologie din Petroşani a rămas închisă, după ce cadrele medicale au intrat în izolare, unele fiind infectate cu Covid 19, chiar de către tânără.
După ce au fost îndeplinite formalităţile necesare, tânăra a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei şi adusă la Spitalul Judeţean de Urgneţă din Deva, unde a rămas internată la secţia de Boli Infecţioase, dar pentru a fi tratată de probleme neurologice.
„S-au respectat procedurile în cazul tinerei aflate în izolare, astfel că pacienta şi aparţinătorii ei au trebuit să aştepte o oră – două. Acuzaţiile că s-a refuzat preluarea ei sunt exagerate, starea ei nefiind atât de gravă cum au prezentat-o”, a declarat un cadru medica, pentru adevarul.ro. Fata ar suferi de hernie de disc şi necesită o intervenţie chrurgicală, însă problemele ei nu sunt de viaţă şi de moarte – susţine cadrul medical.
Tânăra a revenit în ţară în 1 martie, şi tot atunci a intrat în izolare la domiciliu, dar nu a respectat regulile impuse de Direcţia de Sănătate Publică. S-a deplasat chiar şi în Hunedoara, pentru a-şi face un RMN. În seara de joi, 5 martie, tânăra s-a internat în Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu probleme neurologice, fără să anunţe medicii că vine din „zona roşie” a Italiei. Abia a doua zi, reprezentanţii unităţii medicale au fost înştiinţaţi de jandarmi că pacienta se află pe lista persoanelor care trebuiau să rămână izolate la domiciliu şi de atunci au fost luate măsurile pentru izolarea ei.
Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, a fost amendată cu 10.000 lei. De asemenea, o anchetă penală pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli a fost deschisă în cazul tinerei.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Furtuna Zack lovește România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h
Furtuna Zack lovește și în România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h Europa trece printr-o perioadă marcată de instabilitate atmosferică severă, cauzată de furtuna Zack, un fenomen meteo de toamnă timpurie care a făcut deja ravagii în mai multe țări din vestul și centrul […]
Românii au cele mai multe zile libere legale din UE: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite
Românii au cele mai multe zile libere legale din Uniunea Europeană: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite Angajații din România au 17 zile libere pentru sărbătorile legale, cele mai multe din Uniunea Europeană. Acestea, combinate cu cele 20 de zile de concediu, duc la aproape două luni libere pe […]
Fostul președinte Klaus Iohannis ar putea fi executat silit: I s-a cerut să predea imobilul și i s-a comunicat suma pe care o datorează din închirierea acestuia
Fostul președinte Klaus Iohannis ar putea fi executat silit: I s-a cerut să predea imobilul Klaus Iohannis, fostul președinte al României, ar putea fi executat silit dacă nu își achită datoriile, spune șeful ANAF. Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat marţi că fostului preşedinte Klaus Iohannis i s-a solicitat predarea imobilului care nu îi […]