Tânăr din Alba Iulia, cetățean al Republicii Kosovo, prins de polițiști fără permis, la volanul mașinii, în două zile consecutive. A fost reținut
Tânăr din Alba Iulia, cetățean al Republicii Kosovo, prins de polițiști fără permis, la volanul mașinii, în două zile consecutive. A fost reținut
Un tânăr din Alba Iulia, cetățean al Republicii Kosovo, a fost prins de polițiști fără permis, la volanul mașinii, în două zile consecutive. A fost reținut de oamenii legii.

Potrivit IPJ Alba, la data de 16 iulie 2026, polițiștii din orașul Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Alba Iulia, cetățean al Republicii Kosovo, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În seara zilei de 16 iulie 2026, în jurul orei 21.30, polițiștii au oprit, pentru control, pe strada Clujului din oraș, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 23 de ani.
De asemenea, acesta a mai fost oprit, pentru control, în cursul zilei de 15 iulie 2026, pe strada Decebal din oraș.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Din verificări a reieșit că acesta nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]
VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii
Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]
