Actualitate

Taifun în administrația locală: Dispar posturi și se plafonează salarii. Proiect de lege publicat de Ministerul Dezvoltării

Ioana Oprean

Publicat

în

Administrația locală, reorganizată pentru eficientizare: Dispar posturi și se plafonează salarii

Ministerul Dezvoltării a publicat, pentru transparenţă, proiectul de lege privind măsurile administrative pentru creşterea capacităţii financiare şi eficientizarea activităţii administraţiei publice centrale şi locale.

Acesta prevede o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administraţia publică centrală, dar şi o reducere a numărului de posturi ocupate la autorităţile locale, scrie News.ro.

Conform ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, măsurile propuse şi dezbătute în perioada anterioară sprijină descentralizarea şi sustenabilitatea financiară a autorităţilor locale şi conduc la consolidarea administraţiei publice centrale şi locale şi eficientizarea serviciilor publice către cetăţeni.

Conform Ministerului Dezvoltării, actul normativ prevede eficientizarea administraţiei publice locale şi centrale, echitate socială în colectarea taxelor şi a impozitelor şi o disciplină financiară mai bună.

Proiectul prevede, totodată, o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administraţia publică centrală, fără să fie afectate salariile de bază ale angajaţilor, prin reorganizarea instituţională, reducerea de sporuri sau tăieri de posturi.

La nivelul unităților administrativ-teritoriale, textul pleacă de la o reducere „din pix” a plafonului de posturi stabilit anterior, prevăzând că numărul maxim aferent fiecărei UAT, calculat pentru anul 2025 în baza OUG nr. 63/2010 și a populației comunicate de INS, „se reduce cu 30%”.

Aplicarea reducerii la nivel local este construită ca un proces administrativ cu termene scurte și supraveghere în lanț. Prefecții trebuie să comunice „în termen de 20 de zile” numărul maxim de posturi către fiecare UAT, după o verificare prealabilă a încadrării în reperele anexei OUG nr. 63/2010.

În anul 2026, în mod temporar, autorităţile locale pot aproba diminuarea cheltuielilor de personal proporţional cu cheltuielile aferente numărului de posturi ocupate ce ar trebui desfiinţate.

După comunicare, autoritățile locale au obligația să adopte, „în termen de 30 de zile”, hotărârile de consiliu necesare aplicării noului număr maxim, hotărâri care sunt comunicate inclusiv direcțiilor regionale/județene ale finanțelor publice.

Miza termenelor este dublată de o sancțiune bugetară imediată: dacă obligațiile nu sunt respectate, proiectul prevede că direcțiile de finanțe „sistează alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit”, iar reluarea alimentării se face doar după intrarea în conformare.

Textul introduce și reguli de aplicare menite să tempereze efectul în aparatele deja subdimensionate. Proiectul arată că reducerea cu 30% a numărului de posturi din punctul 1 al anexei OUG nr. 63/2010 „nu trebuie să conducă la depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate”, încercând să limiteze reducerile efective în rândul posturilor efectiv încadrate, potrivit stiripesurse.ro.

Pe lângă plafonarea de posturi, proiectul introduce și o condiție de salarizare pentru unele UAT-uri, prevăzând că, prin derogare de la regulile generale, pentru aparatele de specialitate care „nu își pot acoperi cheltuielile salariale din veniturile proprii provenite din impozite și taxe locale”, salariile de bază ar urma să fie stabilite pe baza unor grile aprobate prin hotărâre de Guvern.

„După cum este cunoscut, în cea de-a doua jumătate a anului 2025, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale au fost consultate cu privire la măsurile propuse”, precizează reprezentanții Miinisterului Dezvoltării.

Proiectul de act normativ poate intra în vigoare după aprobarea de către Guvern şi adoptarea de către Parlament.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

4 martie | 49 de ani de la cutremurul din 1977. Peste 10.000 de persoane au fost rănite și sute de locuințe distruse. În București au fost 1.400 de morți

Bogdan Ilea

Publicat

în

4 martie | 49 de ani de la cutremurul din 1977. Peste 10.000 de persoane au fost rănite și sute de locuințe distruse. În București au fost 1.400 de morți Pe 4 martie se împlinesc 49 de ani de la cutremurul din 1977, una dintre cele mai tragice zile din istoria recentă a României. Seismul […]

Citește mai mult

Actualitate

Vicepremierul Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale” „Guvernul pregătește bugetul pentru anul 2026, iar pentru noi cel mai important lucru este să asigurăm autorităților locale o predictibilitate bugetară, o sustenabilitate pe termen mediu și lung și o creștere treptată a fondurilor pentru investiții, pentru a le […]

Citește mai mult

Actualitate

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]

Citește mai mult