Federația SANITAS a hotărât să suspende acțiunile de protest până pe data de 15 septembrie a.c., solicitând Guvernului să identifice, în acest interval de timp, sursele...
Prim-vicepreședintele Federației Sanitas Marius Sepi a precizat că ministrul Sănătății s-a arătat deschis pentru identificarea soluțiilor privind salarizarea din sistemul sanitar și asistență socială, dar și...
Grupul Atei, Agnostici & Raționaliști Alba (AAR Alba) își declară sprijinul pentru acțiunea inedită de prostest (online) cauzată de semnarea, joi 29 mai, a unui nou...
Un grup de albaiulieni inimoși s-au alăturat astăzi iubitorilor de animale care au organizat sâmbătă, 8 martie, în toată țara, acțiuni prin care să atragă atenția...
Așa cum au anunțat încă de ieri, astăzi, începând cu orele 15.00, circa 40 de părinți care au copii înscriși la Grădinița nr. 12 din Alba...
O nouă acțiune de protest a avut loc în această după amiază în centrul orașului Câmpeni începând cu ora 16.00, al treilea protest din acest an...
Joi după-amiază, în jurul orei 16.00, în centrul orașului Câmpeni a avut loc un miting spontan și fără incidente în care cei peste 50 de participanți...
A venit și ziua ZERO! Ziua în care, odată cu inaugurarea tronsoanelor I și II din Autostrada Orăștie – Sibiu, traficul infernal din municipiul Sebeș va...
Sute de șoferi motorizați din toată țara, în special din județele Alba, Hunedoara și Sibiu, sunt așteptați mâine să participe la un protest de amploare organizat...
*”Opriți modificările legislative care pun anumite categorii de aleși mai presus de lege și de interesul public” Un grup de reprezentanți ai Organizației de Tineret Alba...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea