În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2012, are loc la nivel mondial „Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”, desfăşurată anul acesta...
În data de 6 decembrie, centrul oraşului Cugir va fi locul oficial de începere a sărbătorilor de iarnă. Primăria şi Casa de Cultură îi aşteaptă atât...
Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia a început astăzi, 4 decembrie, distribuţia ajutoarelor alimentare prin Programul european de ajutorare a defavorizaţilor...
Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia și-a redeschis astăzi porțile, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Tot astăzi au fost sărbătoriți 79 de vârstnici...
Peste 300 de cugireni au răspuns sâmbătă, începând cu ora 12.00, invitației lansate de primărie și Consiliul Local Cugir de a participa la activitatea cultural-artistică organizată la Piața...
Primăria, Consiliul Local, Serviciul Public de Asistență Socială, Casa de Cultură și Școala nr.3 din Cugir organizează mâine, 1 Decembrie, acțiuni cultural-artistice cu prilejul Zilei Naționale...
Primarul Mircea Hava, a solicitat oficial, de la Prefectura Alba, o copie după adresa prin care fostul prefect Dan Simedru a cerut fonduri de la Guvern...
Primăria municipiului Alba Iulia a repartizat, în urma solicitărilor depuse, trei locuinţe din fondul locativ de stat unor medici cu domiciliul în altă localitate, ce lucrează...
Conslierii locali din Alba Iulia vor dezbate și aproba în ședința de săptămâna viitoare documentația tehnico-economică ”Reabilitare iluminat public str. Apulum, str. Gemina, zona străzii Nicolae...
Unul dintre proiectele de hotărâre propuse Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia spre dezbatere şi aprobare în ședința de miercuri, 28 noiembrie, vizează Parcului Sărbătorilor de...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea