*Nelu Fleșer spune că scandalul în care este implicat vine de la un concurs pentru postul de șef serviciu Șeful Serviciului Dezvoltare Economică din cadrul Prefecturii...
Apar primele nume în investigaţia DIICOT de la „U” şi Petrolul: Florian Walter, albaiulianul Ioan Mărginean, zis „Limoniu” şi Dan Capră, ultimul acţionar majoritar al prahovenilor,...
Cadavrul unui bărbat în vârstă de circa 35-40 de ani a fost descoperit miercuri după-amiază în zona “Vânători” a orașului Ocna Mureș. Este vorba despre Liviu...
Serviciul Județean Anticorupție desfășoară în aceste zile o anchetă penală la Prefectura Alba, fapt confirmat chiar de către prefectul Flaviu Cozuc, într-o adresă oficială. În cadrul...
Mai mulți cetățeni, membri ai unor secții de votare din Cugir, Vinerea și un sat de munte – Călene, au fost duși în aceste zile la...
USL se grăbește să acuze și să condamne demersurilor procurorilor în cazul anchetelor desfășurate de procurori în ceea ce privește procesul electoral, deși, acum, nu există...
Procurorii DNA Alba i-au audiat marți pe președinții secțiilor de votare din Vinerea, Cugir și satul Călene în cadrul unei anchete ce vizează votul multiplu al...
În continuarea cercetărilor efectuate în legătură cu listele electorale permanente și listele electorale suplimentare utilizate la referendumul din 29 iulie 2012, procurorii Parchetului General au ridicat...
Mihăiţă O., de 30 de ani, din localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani, a fost arestat, luni, 28 aprilie a.c., pentru comiterea infracțiunii de ultraj deoarece a avut...
Polițiștii din Alba au declanșat luni dimineața o anchetă după ce mai multe fragmente dintr-un cadavru uman au fost descoperite în apropiere de calea ferată în...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666