SURSE: Oana Badea ”săpată” de Sorin Bumb
Deși liderii organizației nu vor să recunoască încă oficial, lucrurile sunt destul de clare în PDL Alba în ceea ce privește desemnarea candidaților pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie și aceștia se pregătesc să se alinieze la startul campaniei electorale de care ne desparte mai puțin de o lună.
Unii încing motoarele să străbată, pe lângă autostradă, din păcate, drumul lung către alegători, alții își dreg glasul și scotocesc prin repertoriu după câteva cântece care să meargă direct la sufletul alegătorului iar alții își ascut săbiile pentru apropiata bătălie ce se anunță în unele zone mai grea, iar în altele mai ușoară.
Astfel, sursele noastre spun că Ștefan Bardan, ajuns colonel la ”apelul bocancilor”, va avea dificila misiune de a se duela pe frontul alegerilor cu un fost ministru al Apărării, și acesta gata să cucerească bătălia pentru Colegiul Senatorial nr.1 (Alba Iulia – Cugir – Apuseni).
Pentru Colegiul Senatorial nr.2 (Sebeș – Aiud), lupta pare să fie destul de ușoară iar Alexandru Pereș pare să fie un candidat sigur la titlul de ”Matusalem” al reprezentanților PDL Alba în Parlament (adunând până în acest moment nu mai puțin de 4 mandate – 2 de deputat și 2 de senator). Pereș (cel mai elegant politician din Alba în relația cu presa), dar și cei care îl susțin, știu că este un favorit clar la câștigarea colegiului și nu au temeri că acesta s-ar putea împiedica, precum Baiazid… de un ciot.
Și în ceea ce privește candidații PDL Alba pentru un fotoliu de deputat apele sunt aproape limpezi. Sursele noastre spun că cea mai mare dispută internă (între Clement Negruț și Dorin Nistor), a fost tranșată și fiecare are acum un loc bine stabilit.
Negruț va rămâne candidat pe Colegiul nr.2 (Sebeș – Blaj), pentru a-și continua munca de supraveghere a lucrărilor la autostrada pe care probabil și-ar dori să o prelungească până la Blaj, pentru a-l îmbuna și pe ”prietenul” Gigi Rotar cu care are niște disensiuni inventate de ”gurile rele”, încă din campania electorală trecută. Vom vedea acum dacă relațiile au devenit mai cordiale și dacă ”mai marii” organizației au reușit să aplaneze ceea ce, văzut de afară, părea un conflict care potrivit declarației deputatului n-a existat niciodată.
Nistor, însă, ar putea să aibă mici probleme în campania electorală, după ce la locale a ratat aproape la limită să le convingă prin sloganul său pe femeile din Sebeș să-l aleagă primar. Este adevărat, și albaiuliencele ”merită ceva mai bun” însă rămâne de văzut dacă acel ceva se numește Dorin Nistor, mai ales că acesta candidează chiar împotriva unei femei. Potrivit surselor noastre acesta va fi candidatul PDL pentru Colegiul nr.1 (Alba Iulia), dovadă fiind și faptul că, din câte am aflat, se interesează deja de panotajul stradal pentru publicitatea electorală astfel că, și dacă iarna este aproape iar natura își schimbă fața, vom avea destule șanse să vedem verde în fața ochilor în unele zone din oraș.
Pentru a ajunge la moții săi, în Colegiul nr.5 (Abrud – Baia de Arieş – Câmpeni – Teiuş), Corneliu Olar va străbate pădurile cu poieni tot mai largi și cărări tot mai late, lucru pe care chiar locuitorii zonelor îl descoperă cu uimire, de la o zi la alta. Dar… ”ăsta nu-i mare bai”, deputatul moților știe cum să-i îmbuneze! Mai o cântare a tarafului, mai o petrecere câmpenească (dacă vremea permite), poate și un pelerinaj pe la Dâmbul lui Gâf (daca n-o fi prea frig) și câștigul e asigurat că doar… ”n-or vota moții cu vreo vinitură care nici nu știe treburile pe-aici!”.
Lui Ionuț Fulea îi revine sarcina (ușoară de altfel), să le cânte și să-i încânte pe alegătorii din Colegiul nr.3 (Cugir – Zlatna). Și aici rămâne de văzut dacă aceștia (în mare parte obișnuiți cu munca grea la construcția de armament), vor pune mâinile pe… urechi sau se vor prinde în joc, în ritmul muzicii populare (de altfel foarte apreciată în zonă).
În fine, după sursele noastre colegiul în care apele sunt încă relativ tulburi este cel cu nr.4 (Aiud – Ocna Mureș) unde se pare că Sorin Bumb o ”sapă” pe colega sa de partid, Oana Badea, precum un bursuc (un bursuc politic, firește!). Chiar dacă Badea are (din ce se povestește pe la colțuri) susținerea lui Mircea Hava și a conducerii centrale a partidului care își dorește pentru acea zonă un candidat puternic, ”antrenat” în capitală, cârcotașii spun că antrenamentul a durat cam prea mult și aceasta a căpătat ”aere de București” care i-au deranjat pe unii dintre democrat-liberalii locali. Astfel, aceștia ar prefera un candidat capabil, implicat și familiarizat cu problemele din zonă, așa cum este Sorin Bumb.
De aceea, lupta internă din PDL Alba pentru acest colegiu rămâne deschisă, atât Oana Badea cât și Sorin Bumb sau chiar o a treia persoană având șanse să fie desemnați pentru a candida.
Evident, toate cele scrise mai sus sunt aflate ”din unele surse” iar pentru confirmare așteptăm nominalizarea oficială a candidaților PDL Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”
Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]