Ştirea zilei

SURSE: Cunoscutul brand McDonald’s ajunge la Alba Iulia. După ”puiul american” de la KFC, albaiulienii vor avea în oraș și vestiții hambugeri

Ioana Oprean

Publicat

în

Cunoscutul brand McDonald’s ajunge în curând și la Alba Iulia. Potrivit unor surse, acesta face angajări anunțând 8 posturi în programul Manager Trainee. Locul în care va fi construit încă nu a fost stabilit oficial.

Cerințele posturilor sunt: cunoașterea limbii engleze; experiență în domeniu până la 5 ani; nivel studii – student/ absolvent.

Programul Manager Trainee reprezintă unul dintre cele mai complexe sisteme de training din România. Acesta promovează cultura și valorile companiei în rândul angajaților care se pregătesc să urce prima treaptă pe scara ierarhică a managementului într-un restaurant McDonald’s.

Reprezintă primul pas către o carieră în care abilitățile de leadership și management, organizarea și determinarea sunt punctele-cheie și este dedicat atât absolvenților, cât și persoanelor care au experiență în lucrul cu clienții și coordonarea unei echipe. În cadrul programului, viitorii Manageri Trainee urmează un training intensiv.

”În Programul Manager Trainee poate participa. Oricine are pasiunea de a lucra cu clienții și de a ghida o echipă în a obține rezultate extraordinare poate aplica pentru programul Manager Trainee. Fiecare Manager Trainee trebuie să reprezinte un exemplu pentru echipa lui, să aplice în fiecare zi ceea ce învață în timpul programului și să fie un adevărat lider pentru echipa pe care o coordonează.

De aceea, motivarea și deschiderea către schimbări sunt atitudini pe care orice Trainee trebuie să le îmbrățișeze din prima zi”, spun reprezentanții McDonald’s.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Piscina din incinta fostei baze sportive „Winner’s Club Țălnar” din Alba Iulia urmează să fie modernizată de primărie: „O vedem ca o soluție intermediară de ștrand, până vom face Aqua Park-ul”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Piscina din incinta fostei baze sportive „Winner’s Club Țălnar” din Alba Iulia urmează să fie modernizată de primărie Piscina din incinta fostei baze sportive „Winner’s Club Țălnar” din Alba Iulia urmează să fie modernizată de primărie, făcându-se deja primele demersuri administrative în acest sens. În ședința ordinară de joi, 19 februarie 2026, a Consiliului Local […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Medici noi la Spitalul Orășenesc Cugir: Dr. Ariana Cîmpean, Dr. Jeler Mădălina-Liana, Dr. Răduleț Elena și Dr. Mateș Alina s-au alăturat echipei medicale

Ioana Oprean

Publicat

în

Medici noi la Spitalul Orășenesc Cugir: Dr. Ariana Cîmpean, Dr. Jeler Mădălina-Liana, Dr. Răduleț Elena și Dr. Mateș Alina s-au alăturat echipei medicale Spitalul Orășenesc Cugir a anunțat, joi, 19 februarie 2026, întărirea colectivului medical prin cooptarea unor noi medici specialiști în cadrul secțiilor spitalului. Astfel, începând cu această perioadă, echipa medicală a spitalului este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Consiliul Local Alba Iulia A APROBAT contractarea unui împrumut de până la 30 de milioane de euro, prin emiterea de obligațiuni, pentru finanțarea obiectivelor de investiții prioritare

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Local Alba Iulia A APROBAT contractarea unui împrumut de până la 30 de milioane de euro, prin emiterea de obligațiuni, pentru finanțarea obiectivelor de investiții prioritare Întrunit în ședință ordinară, joi, 19 februarie 2026, Consiliul Local Alba Iulia A APROBAT contractarea unui împrumut de de până la 30 de milioane de euro, prin emiterea […]

Citește mai mult