Suntem pe locul trei în UE. Românii din străinătate au trimis acasă aproape trei miliarde de euro, în 2017
Suntem pe locul trei în UE, după Portugalia şi Polonia. Românii din străinătate au trimis acasă aproape trei miliarde de euro, în 2017.
Sumele de bani trimise de rezidenţii din UE către ţări din afara Uniunii Europene, denumite transferuri personale, s-au ridicat la 32,7 miliarde de euro în 2017, în creştere comparativ cu 31,8 miliarde de euro în 2016, în timp ce intrările în UE au totalizat 10,7 miliarde de euro, faţă de 10,1 miliarde de euro în 2016, arată datele publicate joi de Eurostat.
Acest rezultat a dus la un sold negativ pentru Uniunea Europeană, de minus 22 miliarde de euro, în comparaţie cu restul lumii.
Cea mai mare parte a transferurilor personale constau în fluxuri de bani trimise de migranţi în ţările lor de origine.
Anul trecut, statele membre care au înregistrat cele mai mari intrări de fonduri de pe urma transferurilor personale au fost Portugalia (3,6 miliarde de euro), Polonia (3,1 miliarde de euro), România (2,82 miliarde de euro) şi Marea Britanie (2,3 miliarde de euro). În consecinţă, Portugalia (trei miliarde de euro), Polonia (2,8 miliarde de euro) şi România (2,6 miliarde de euro) se situează în topul ţărilor care au înregistrat cele mai mari surplusuri de pe urma transferurilor personale de fonduri, în 2017.
În cazul României, intrările de fonduri de pe urma transferurilor personale s-au ridicat anul trecut la 2,82 miliarde de euro, dintre care 2,461 miliarde de euro din interiorul UE şi 362 milioane de euro din afara UE, în timp ce ieşirile au fost de 252 milioane de euro, dintre care 174 de milioane de euro au mers în interiorul UE şi 77 milioane de euro în afara UE.
În rândul statelor membre, cele mai mari ieşiri de transferuri personale în 2017 s-au înregistrat în Franţa (10,6 miliarde de euro), Spania (7,3 miliarde de euro), Marea Britanie (6,8 miliarde de euro) şi Italia (6,1 miliarde de euro). De asemenea, ţările membre care au înregistrat cele mai mari deficite de pe urma transferurilor personale de fonduri sunt Franţa, cu un deficit de 10,1 miliarde de euro, urmată de Germania, 4,6 miliarde de euro, Marea Britanie, 4,5 miliarde de euro şi Italia, patru miliarde de euro.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 19 martie 2026: Anunț finalizare proiect „Creșterea eficienței energetice a societății PREBET AIUD SA”
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” SC PREBET AIUD SA, în calitate de Beneficiar, cu cod de identificare fiscală RO1763841, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J01/121/1991, cu sediul în Mun. Aiud, str. Arenei, nr. 10, județ Alba, a implementat proiectul „Creșterea eficienței energetice a societății PREBET […]
Comunicat de presă – 17 martie 2026: Anunț închidere proiect „Dotarea Școlii Gimnaziale Blandiana Județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA Comuna BLANDIANA, în calitate de beneficiar, a semnat în data de 09.08.2023 contractul de finanțare nr. 1106DOT/2023 pentru proiectul cu titlul „DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA” cod F-PNRR-DOTĂRI-2023-6378, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. […]
Comunicat de presă – 13 martie 2026: Anunț încheiere proiect „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ 13.03.2026 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Anunț încheiere proiect „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA” Proiectul „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”, Cerere de finanțare nr. C10-I4-6/16.05.2022, Contract de finanțare nr. 129189/16.11.2022, Componenta C10-Fondul Local, Investiția […]