Subunitatea nouă de pompieri în comuna Jidvei, cu un pas mai aproape de realizare. Ce cuprinde proiectul de aproape 4 milioane de lei
Subunitatea nouă de pompieri în comuna Jidvei, cu un pas mai aproape de realizare. Ce cuprinde proiectul de aproape 4 milioane de lei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, este cu un pas mai aproape să construiască un sediu în care să funcționeze subunitatea de pompieri din localitatea Jidvei, necesar desfășurării activităților specifice.
Proiectul denumit ,,Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: ,, Subunitate de Pompieri JIDVEI în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba” a fost lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice cu o valoare totală de 3.870.446,85.

Potrivit documentației, în prezent, la nivel național, pentru intervenția în situații de urgență, sunt operaționale detașamente, stații și pichete de pompieri. Majoritatea își desfășoară activitatea în construcții care au o vechime de peste 30 de ani. În ultimii 10 ani, au fost construite sedii de detașament, stații de pompieri astfel încât timpul de răspuns la intervenție s-a micșorat.
Ținând cont de faptul că la nivel național localitățile și-au extins zona de intravilan, a determinat o majorare a numărului de gospodării. În consecință este necesar suplimentarea numărului punctelor de lucru pentru intervenții în situații de urgență. Prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (P.D.D.) se are în vedere construirea unor subunități noi, cu infrastructura aferentă, dispuse astfel încât să se optimizeze timpul de răspuns în situații de urgență, cu accent pe situațiile de urgență generate de schimbările climatice (furtuni și inundații, valuri de căldură, secetă, incendii, etc.).
Conform Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții “ Subunitate de Pompieri în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba”:
- Durata de realizare a serviciilor de proiectare este de maxim 4 luni de la data semnării Contractului;
- durata de execuție a lucrărilor este de maxim 12 luni, calculată de la data emiterii și transmiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Principalii indicatori ce urmează a fi materializați ca urmare a executării lucrărilor ce fac obiectul contractului sunt:
- Pavilion administrativ și garaj autospeciale, ce include spații administrative, spații de depozitare, spații tehnice, sală de instruire, spațiu SMURD, spațiu dezinfecție, garaj autospeciale de pompieri cu 3 boxe, grupuri sanitare,camere de odihnă, spațiu de preparare și servire a mesei, vestiare.
- Pilonet pentru telecomunicații
- Împrejmuire amplasament
- Realizarea instalațiilor interioare și exterioare (inclusiv lucrările de branșare/ racordare în afara limitei de proprietate);
- Realizarea unei platforme carosabile;
- Dotarea aferentă pavilionului administrativ cu mobilier, echipament IT, cazarmament, aparatură electrocasnică, audio-tv, obiecte de inventar de uz gospodăresc, obiecte de inventar destinate procesului de instruire, recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor, etc. astfel încât să fie asigurată funcționarea clădirii conform destinației.
Durata prestării serviciilor de proiectare începe de la data semnării contractului și va fi de maxim 4 luni.
Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Durata prestării serviciilor de asistență tehnică este de este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrări.
Durata de valabilitate a contractului este de 20 luni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Comunitățile din Alba, afectate de ninsorile puternice, au nevoie urgentă de ajutor național
Corneliu Mureșan: Comunitățile din Alba, afectate de ninsorile puternice, au nevoie urgentă de ajutor național Solicit prefectului de Alba să ceară alocarea din rezervele de stat a cantității de carburant necesare pentru utilajele de deszăpezire și generatoarele din teren. Am discutat cu mai mulți primari din Alba care mi-au semnalat faptul că sunt la limită […]
FOTO | Primăria Alba Iulia, apel la spiritul civic și la obligația proprietarilor de imobile pentru a degaja căile de acces din fața acestora, precum și acoperișurile
Primăria Alba Iulia, apel la spiritul civic și la obligația proprietarilor de imobile de a degaja căile de acces din fața acestora, precum și acoperișurile Primăria Alba Iulia anunță continuarea acțiunilor de deszăpezire în municipiu, în contextul ninsorilor abundente din ultimele zile, și face apel la spiritul civic al cetățenilor, reamintind obligațiile legale privind degajarea […]
Primăria Alba Iulia, despre deszăpezire: ”Am acționat prompt, etapizat și organizat, începând cu arterele principale, zonele de urgențe medicale, trecerile de pietoni, stațiile de autobuz”
Primăria Alba Iulia, despre deszăpezire: ”Am acționat prompt, etapizat și organizat, începând cu arterele principale, zonele de urgențe medicale, trecerile de pietoni, stațiile de autobuz” La patru zile de când Alba Iulia este este îngropată de zăpadă pe străzi secundare și trotuare, reprezentații administrației locale au publicat marți după-masa câteva precizări. Reprezentanții Primăriei Alba Iulia […]